O nouă premieră pentru copii: "Poveste… cu Scufița Roșie"

137
O nouă premieră pentru copii:

Articole de la același autor

Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" le pregătește o nouă surpriză celor mici. După montarea la Constanța a premierei "Rățușca cea urâtă", iată că regizorul Valentin Dobrescu s-a decis să vină în fața copiilor cu premiera "Poveste…cu Scufița Roșie". Spectacolul va putea fi vizionat duminică, 26 noiembrie, de la orele 10.00 și 11.30.

Acesta este o adaptare după una din cele mai populare povești din toate timpurile, culeasă de folcloristul francez Charles Perrault și publicată în anul 1867. Regia, scenariul și scenografia sunt semnate de regizorul Valentin Dobrescu, cel care, cu multă delicatețe și dragoste pentru universul micuților creionează, într-o variantă extrem de haioasă și modernă în același timp, povestea clasică a faimoasei fetițe, zglobie și cu scufiță roșie pe cap.

Ce-i drept, aceasta este puțin cam neascultătoare, iar într-o bună zi, mama o trimite "să îi ducă bunicuței care locuia într-o poiană din mijlocul pădurii, un coșuleț în care pusese niște plăcinte și o ulcică de unt". Muzica este coordonată de bagheta compozitorului Macovei Moraru Radu Alin.

În spectacolul plin de candoare și umor, adaptat copilașilor cu vârsta de peste trei ani, micuții îi vor putea revedea pe actorii Rovena Paraschivoi, Daniel Minciună, Grațian Prisacariu, Claudia Zaharia, Ion Ciolan.

Totul se va desfășura într-un decor minimalist, în care personajele principale sunt păpușile, alături de ciupercuțe care cântă, iepurași vorbitori, copaci care se clatină și vorbesc pe o muzică extrem de antrenantă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9398 secunde