O nouă premieră la „Oleg Danovski”. „O să fie un spectacol plin de acțiune“

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 12 Noiembrie 2019 1262
Deși a trebuit să facă mari eforturi pentru a scoate premiera de săptămâna aceasta, conducerea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” (TNOBD) le promite constănțenilor că „Voievodul țiganilor” va fi o reprezentație foarte apreciată. Aceasta urmează a fi lansată în data de 17 noiembrie, ora 18.30, în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului. 


Despre acest nou spectacol și neajunsurile prin care au trecut până la transpunerea sa în scenă, am discutat cu directorul instituției, Daniela Vlădescu. Soprana este convinsă că, deși au avut un buget foarte mic este sigură că va ieși minunat, pentru că, în „Voievodul țiganilor” s-a pus mult suflet, premiera fiind realizată numai cu soliștii teatrului, fără niciun invitat, toate din cauza banilor. 


„Premiera o vom avea pe 17 noiembrie. O colegă de la operă, o mare mezzosoprană care ne-a montat alte piese, Lucia Cicoară, și care este  un om plin de energie pozitivă ne-a ajutat enorm. Eu i-am spus de la început că nu avem bani, dar ea nu ne-a refuzat și ne-a ajutat să montăm această premieră. Mi-am dorit să fie spectacolul pe care și-ar fi dorit însuși Strauss, deși, în programul minimal este trecută doar suma de 2.000 de lei pentru montarea lui. Ca și până acum, ne-am descurcat cu materialele rămase, am improvizat costume. Totuși, având în vedere că spectacolul a fost gândit exact cum este și romanul, avem ce ne trebuie, pentru că este un pic mai sumbru. În plus, țiganii nu arată ca cei cu care suntem obișnuiți acum, cu fuste colorate, în mii de culori și plisate. Pe vremea aceea era așa o austeritate în viața lor…ei erau,  într-un fel robi, aveau o altă conduită. Cert este că această piesă este etalonul operetei germane și vieneze, un spectacol foarte interesant,  și pentru că acțiunea se petrece în Banat, în secolul XVIII. Desigur, respectăm compozitorul, portul de atunci și îi asigurăm pe constănțeni că vor asista la un spectacol plin de acțiune”, a declarat directorul Daniela Vlădecsu.  


Regia artistică, scenografia și textul sunt semnate de Lucia Cicoară Drăgan, iar conducerea muzicală îi aparține lui Gheorghe Stanciu. Pe scenă vor urca următorii soliști: Doru Iftene, Laura Eftimie, Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici, Daiana Gavrilescu, Constantin Acsinte, Mădălin Băldău, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Octavian Minea, Cristian Caragea, Cristian Parmac, Ștefan Acsinte, Marian Irimia, Iulian Bratu, Matias Eftimie și David Popescu. Și de data aceasta maestru cor va fi Adrian Stanache.


Daniela Vlădescu recunoaște că publicul constănțean nu este așa numeros ca în alte orașe, motiv pentru care s-a decis ca teatrul de la malul mării să aibă un repertoriu cât mai bogat, cu multe titluri, pentru a atrage cât mai multă lume. „Spre exemplu, la București poți face o premieră, pe care s-o dai de 15 ori într-un an și pe urmă s-o scoți. Noi nu putem face așa ceva, dar ne amortizăm orice premieră care costă mult mai puțin ca la ei, în câțiva ani și așa știm că nu am irosit bani“, a adăugat soprana.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei