Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Nu știți cum să vă petreceți timpul liber? Iată câteva idei pentru weekend

Ştire online publicată Sâmbătă, 29 Februarie 2020
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Dragi constănțeni, primul weekend al primăverii 2020 debutează în forță și vă aduce în atenție o mulțime de evenimente la care puteți lua parte sau spectacole la care vă puteți relaxa și distra.

Pentru că am intrat în luna martie, toată lumea poate merge la Târgul de Mărțișor „Drag de tradiții”, pe aleea pietonală de pe strada Ștefan cel Mare. Evenimentul dedicat primăverii va fi deschis până pe 2 martie, între orele 12.00 și 20.00. Părinții sunt invitați să cumpere mărțișoare, iar cei mici pot participa gratuit la atelierele susținute de voluntari de la Organizația Națională „Cercetașii României”, pentru a confecționa felicitări, brelocuri din noduri cercetășești, figurine, brățări împletite și flori de primăvară realizate din diverse materiale.

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” este locul în care doamnele și domnișoarele sunt invitate duminică, 1 martie, de la ora 18.00, la Concertul extraordinar de Mărțișor, susținut de tinerii artiști Ioana Popescu și Alexander Maria Wagner.

În program sunt cuprinse lucrările: Béla Bartók - Dansuri Românești, Leoč Janáèek - Sonata pentru vioară și pian, Jules Massenet - Meditația Thaïs, Alexander Maria Wagner - „Patru piese pentru soț și soție”, Alexander M. Wagner, Lukas Metzenbauer - „Un francez în Transilvania”, din Opereta „Café Ringelspiel”, George Enescu - Sonata pentru vioară și pian „Torso”. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Totodată, Centrul va găzdui pe parcursul acestei luni expoziția „Primăvara Artelor”. Vernisajul prezintă lucrări de pictură, fotografie și design vestimentar ale claselor coordonate de profesorii Lucia Niculescu, Iulia Pană și Florentin Sârbu. Intrarea este liberă.

Teatrul de Stat Constanța se mândrește cu cea de-a treia premieră a acestei stagiuni, „Jocuri în curtea din spate”, spectacolul fiind regizat de Diana Mititelu, după piesa autoarei israeliene Edna Mazya. Acesta va fi prezentat publicului în acest week-end, atât sâmbătă, 29 februarie, cât și duminică, 1 martie, de la ora 19.00.

Julie Mayaya îmbracă rolul legendarei Tina Turner

„Jocuri în curtea din spate” este un spectacol despre cruzime, o radiografie a psihicului adolescentin, o poveste despre patru băieți și o fată care trăiesc ultima lor zi de libertate, de copilărie, de nevinovăție. Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 14 ani. Piesa transpune o poveste adevărată, a procesului agresorilor în cazul unui viol asupra unei adolescente de 14 ani, care a avut loc într-o comunitate rurală din nordul Israelului.

Edna Mazya nu doar că reface procesul unui eveniment violent din viața unor tineri, dar analizează și mecanismele psihologice care au permis producerea lui. Publicitatea din jurul procesului a determinat mai multe femei să capete curaj și să raporteze diverse forme de agresiune ținute sub tăcere.

Scenografia îi aparține lui Răzvan Bordoș iar traducerea este semnată de Ada-Maria Ichim. Distribuția reunește cei mai tineri actori ai Teatrului de Stat Constanța, noi angajați și colaboratori: Cristiana Luca/ Ecaterina Lupu, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai.

Un alt loc în care puteți merge în aceste ultime zile ale săptămânii este Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Aici, va fi prezentat publicului, duminică, 1 martie, de la ora 19.00, spectacolul „2 GENTS în concert”. Proiectul muzical fondat de artiștii români Ciprian Rogojan (instrumente de percuție, membru fondator al trupei „Sistem”) și Doru Todoruț (voce, membru fondator al trupei „Deepcentral”) aduce pe scena instituției de cultură soliști de înaltă ținută: Smaranda Drăghici, Doru Iftene și Răzvan Săraru. Spectacolul se va desfășura sub bagheta dirijorului Ionuț Pascu. La succesul evenimentului își vor aduce contribuția orchestra și corul teatrului de la malul mării.

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța vi se propune, în acest weekend, un alt gen de spectacol. Câștigătoarea concursului „Vocea României”, Julie Mayaya, îmbracă rolul legendarei Tina Turner, într-un show care va avea loc duminică, 1 martie, de la ora 19.00. „Proud Mary”, „Simply the best”, „What`s love got to do with it”, „Steamy windows” sunt doar câteva dintre piesele care încă se aud pe radiourile din toata lumea și pe care aveți ocazia sa le ascultați live. Spectacolul „Proud Mary”, unic în România, promite o atmosferă deosebită prin show-ul de lumini, efectele speciale, dansatori și energie.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Tematica lunii martie la Muzeul de Artă Populară Constanța este mărțișorul, mic obiect cu valoare de simbol de care este atașat un fir bicolor, cel mai adesea ...
Chiar dacă vremea nu prea ține cu noi, avem două zile de sărbătoare weekendul acesta, pe care este păcat să le petrecem în casă. Constanța găzduiește, sâmbătă și duminică ...
Gărgărițe, flori colorate, materiale textile și mesaje pline de afecțiune au transformat Căminul pentru Persoane Vârstnice într-un atelier dedicat bucuriei ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
O știre care a circulat ieri dimineață în mediul online i-a pus pe jar pe elevi și pe profesori. Informația anunța că luni, 6 aprilie, vor fi reluate ...
Asociația Elevilor din Constanța anunță promulgarea legii privind respingerea Ordonanței de Urgență nr. 51/2019. Astfel, se creează din nou cadrul legal ...
Perioada aceasta este extrem de dificilă pentru elevii care se pregătesc să susțină, la vară, examenele naționale. Au rămas cu materia în urmă, nu au dat simulările ...
În prezent, expoziția de bază a Muzeului Național al Marinei Române adăpostește o sumedenie de exponate, care mai de care mai frumoase și mai interesante. Unul dintre ...
Pentru a le oferi elevilor cât mai multe alternative de învățare, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța, în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ...
Ministerul Educației a anunțat, în urmă cu puțin timp, că structura anului școlar 2019 – 2020 nu a fost modificată și că nu vor fi reluate cursurile ...
Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin Constanța, pune la ...
Creștinii au ajuns în cea de-a cincea săptămână a Postului Mare și, chiar dacă nu mai pot merge la biserică, în această perioadă, se pot bucura de slujbele pe care ...
Liviu Manolache este unul dintre actorii cu care Constanța se poate lăuda și care provine dintr-o familie de artiști, motiv pentru care nu i-a fost deloc greu să aleagă această ...
Ministerul Educației și Cercetării, alături de Narada, lansează, în cursul zilei de astăzi, 1 aprilie, un modul de clase digitale. Toate acestea au loc în cadrul inițiativei ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța continuă să-și încânte fanii. Ultima artistă care s-a alăturat proiectului inițiat de către conducerea ...
Ministerul Educației și Cercetării a publicat modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat. În felul acesta, elevii din clasele a VIII-a ...
Oare ce ar trebui să facem pentru a avea un sistem educațional cât mai performant? Ce le lipsește unităților de învățământ constănțene? Care le sunt ...
La ora actuală, Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) reunește asociații studențești și de tineret din 14 centre universitare, inclusiv Constanța, ale cărei scopuri ...
Dacă autoritățile au încercat să sensibilizeze, săptămâna trecută, populația, prin redarea Imnului Național al României pe spațiul public, Arhiepiscopia Tomisului a ...
Pentru că în această perioadă nu mai puteți merge la Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, am decis să aducem noi biblioteca la dumneavoastră, prezentându-vă ...
Pe toată perioada carantinei, studenții Facultății de Arte a Universității „Ovidius” vă vor încânta, cu o serie de spectacole reunite în cadrul Festivalul ...
Stresați că nu mai pot să susțină examenul de Bacalaureat așa cum era programat, elevii de clasa a XII-a și părinții lor au lansat o petiție prin ...
Asociația Elevilor din Constanța solicită premierului Ludovic Orban demiterea ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, și numirea altei ...
La acest moment, toate instituțiile de cultură constănțene sunt închise. Cu toate acestea, artiștii fac tot posibilul, chiar și de acasă, să fie cât mai aproape de iubitorii de ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva