"Noapte de Vis, Timp Preasfânt", la Muzeul de Artă

481

Articole de la același autor

Universitatea "Ovidius" din Constanța și Muzeul de Artă organizează, astăzi, începând cu ora 17.00, concertul-spectacol "Noapte de Vis, Timp Preasfânt". Acesta va avea loc la sediul Muzeului de Artă și-i va avea ca protagoniști pe Florența Nicoleta Marinescu, Gavril Borodan, Radu Făgărășan, Ioan Caruțiu, Geta Răvdan Huncanu, Maria Nacă, Mădălin Băldău, Maria Cernat, Georgiana Medeleanu.

Regia este semnată de conf. univ. dr. Gavril Borodan. Pregătirea muzicală este asigurată de prof. univ. dr. Florența Nicoleta Marinescu, la pian va evolua Natalia Gribinic, iar coregrafia îi aparține drd. Geta Răvdan Huncanu.

Urmând o tradiție de 16 ani, Florența Nicoleta Marinescu oferă, astfel, posibilitatea tinerilor interpreți studenți să își exprime muzical talentul și pregătirea în spectacole legate de cele mai frumoase momente din viața noastră, cum sunt Sfintele Sărbători, ori alte manifestări ce au ca reper natura, viața sau teme punctuale din creația lirică universală.

Anul acesta, sărbătoarea Crăciunului reunește atât studenți, cât și absolvenți, cadre didactice interpreți, dar și muzicieni tineri, bucuroși să participe la un concert- spectacol care încântă sufletul și întregește imaginea acestei sărbători minunate.

În concluzie, vocea umană, baletul, poezia și muzica instrumentală își vor acorda vibrația artistică într-o atmosferă de liniște și dragoste.

Repertoriul este dedicat Crăciunului și cuprinde arii, colinde, intermezzo-uri celebre, poezii despre dragoste și iarnă, iar baletul va aminti de povestea fără sfârșit a îngerului care veghează trăirile noastre la toate vârstele. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 18 Decembrie 2017
Stire din Cultură-Educație : Grigore Leșe cântă la Constanța
Pagina a fost generata in 0.5875 secunde