Ministrul Educației, Monica Anisie: Simulările examenelor au fost anulate

de Cuget Liber Luni, 06 Aprilie 2020 167
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat luni că simulările examenelor naționale au fost anulate, fiind înlocuite cu testele de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, relatează Agerpres.

"Simulările sunt anulate. Nu mai putem susține simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziția elevilor de clasa VIII-a și a XII-a. Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament. Vineri vom publica baremul iar în emisiunile realizate la TVR vor fi explicate rezolvările acestor modele sau teste de antrenament, cum le-a numit Centrul Național de Evaluare și Examinare. Aceste teste este bine să fie rezolvate în parteneriat cu cadrul didactic de la clasă. (...) MEC pune la dispoziție baremul și elevul se poate și autoevalua. Simulările le-am anulat și am înlocuit simularea cu aceste teste de antrenament tocmai pentru faptul că elevul trebuie să se pregătească în continuare pentru examenele naționale", a precizat Anisie la Realitatea Plus.

Ea a spus că le-a recomandat cadrelor didactice ca în perioada vacanței 3-21 aprilie să intre în concediu de odihnă. "Pentru că oricum este vacanță. Ca urmare, în această perioadă își pot lua concediul de odihnă", a afirmat ministrul.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei