Metodă simplificată de aprobare a noilor domenii doctorale!

113
Metodă simplificată de aprobare a noilor domenii doctorale! - 646x404-1521802187.jpg

Articole de la același autor

Printr-un ordin aprobat în cursul acestei săptămâni, ministrul Educației reglementează posibilitatea aprobării de către Ministerul Educației Naționale a noi domenii de doctorat, în școli doctorale acreditate în cadrul instituțiilor de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), la cererea acestora. 


Pentru a aproba introducerea noului domeniu, MEN solicită IOSUD îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să aibă aprobarea senatului universitar privind înființarea noului domeniu în cadrul unei școli doctorale, să desfășoare activitate de cercetare relevantă în domeniu, să organizeze programe de studii universitare de licență și master acreditate în domeniul pentru care solicită aprobarea, să demonstreze includerea în planurile de învățământ, pentru toate programele de studii universitare organizate, a cursurilor de etică și integritate academică, începând cu anul universitar 2018 - 2019, să aibă cel puțin 3 cadre didactice sau de cercetare (dintre care cel puțin două sunt titulare cu funcția de bază în instituția de învățământ superior solicitantă) și să facă dovada postării publice a celui mai recent raport anual de autoevaluare a școlii doctorale.


Conform prevederilor ordinului, pentru aprobarea noului domeniu de doctorat, MEN va solicita Consiliului Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și a Certificatelor Universitare (CNATDCU) punctul de vedere cu privire la situația resursei umane implicate și îndeplinirea criteriilor de integritate, iar Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), un punct de vedere cu privire la posibilitatea susținerii de către instituția solicitantă a noului domeniu de doctorat pe baza rezultatelor celei mai recente evaluări instituționale.


Înființarea noului domeniu de doctorat solicitat va fi aprobată prin ordin al ministrului Educației Naționale, în baza propunerilor primite de la CNATDCU și ARACIS.


Una dintre noutățile introduse de acest ordin o reprezintă necesitatea îndeplinirii condiției ca instituțiile de învățământ superior organizatoare de studii universitare de doctorat să demonstreze includerea în planurile de învățământ, pentru toate programele de studii universitare organizate, a cursurilor de etică și integritate academică, începând cu anul universitar 2018 - 2019.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7851 secunde