Marin Preda, evocat de specialiștii Bibliotecii Județene

212

Articole de la același autor

Luna aceasta, s-au împlinit 40 de ani de la moartea scriitorului român Marin Preda, cel care a lăsat în urma sa o mulțime de opere de o valoare incontestabilă. Potrivit specialiștilor Bibliotecii Județene "Ioan N. Roman", cel mai cunoscut roman al său este "Moromeții", pentru care a primit, în anul 1956, Premiul de Stat. Ultimul său roman, "Cel mai iubit dintre pământeni", o valoroasă frescă a epocii postbelice, a fost ecranizat în 1993.

Marin Preda a fost un scriitor român postbelic și director al editurii "Cartea Românească". În același timp, el a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că, în anii '70, scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu: "Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid". În acest sens, ultimul său roman, "Cel mai iubit dintre pământeni", este considerat o critică violentă a comunismului.

După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. Apoi, la scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1071 secunde