Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Maria Magiru: "Costumul popular, una dintre cele mai importante forme de cultură a oricărui popor“

Ştire online publicată Marţi, 13 Noiembrie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Toată lumea vorbește despre Centenar și Ziua Dobrogei, ambele momente importante pentru Dobrogea. Toate instituțiile organizează evenimente care să marcheze aceste momente. Spre exemplu, Muzeul de Artă Populară a organizat, în week-end, evenimentul „Costumul românesc de patrimoniu. Centenar de tradiție și continuitate”, un eveniment de succes dedicat Marii Uniri și Dobrogei, la 140 de ani de la unirea cu Țara Românească. Acesta a fost realizat împreună cu asociațiile culturale „Cusături dobrogene” din Constanța și „Șezătoarea” din București.

„Noi, prin specificul instituției muzeale, fiind un muzeu al civilizației tradiționale, ne-am gândit, în semn de omagiu pentru spiritul creator al poporului român, să prezentăm costumul popular românesc, parte din expoziția permanentă a muzeului, pentru că portul popular este una dintre cele mai importante forme de cultură a oricărui popor. Ne-am gândit că expoziția noastră permanentă de costum popular românesc vine în întâmpinarea acestei manifestări complexe, pe care am propus-o, în colaborare cu cele două asociații amintite. La etajul clădirii, veți putea vedea costumul popular românesc pe provincii istorice, dar, în același timp, din toate zonele etnografice ale unei provinicii. Costumele expuse sunt costume de sărbătoare. Ele provin din Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Dobrogea. Toate aceste costume sunt deosebite, pentru că, în general, costumul de sărbătoare este de o frumusețe aparte, este de o diversitate mare, atât din punct de vedere al materialelor din care este confecționat, cele mai multe din gospodăria țărănească, dar și din punct de vedere al croiului, al ornamenticii, al cromaticii. Pentru a organiza o manifestare complexă, am colaborat și cu cele două asociații. Ne-am bazat mult pe colecția de costum popular a doamnei avocat Eugenia Catargiu, care a depus o muncă grea, cu multă pasiune, cu mari sacrificii financiare, să adune atâtea costume populare și să poată să le aducă în fața dumneavoastră, într-o paradă a costumului popular. În cadrul evenimentului a fost prezentată cămașa, una dintre cele mai importante piese de port, cămașa ajunsă în contemporaneitate, lucrată de membrele acestor asociații, care au păstrat croiul cămășii, ornamentica și cromatica. Am putea spune că toate aceste cămăși au ca izvor de inspirație cămașa de tradiție”, a declarat directorul Muzeului de Artă Populară Constanța, dr. Maria Magiru.

După momentul artistic oferit de elevii Colegiului „Regina Maria”, manifestarea a continuat cu partea a treia, prezentarea pieselor de port noi, realizate după modele tradiționale, de către membrele celor două asociații.

La loc de mare cinste s-a aflat portul românesc dobrogean, în special cămașa cu platcă și ruje, realizat după modelul aflat în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța, acesta constituind un adevărat motiv de mândrie pentru membrele asociației de la Marea Neagră.

Evenimentul s-a încheiat cu o horă chiar pe platoul din fața muzeului, participanții primind mere, covrigi și câte o bucată din colacul rumen așezat pe un ștergar cu motive tradiționale.

PUBLICITATE
Citeşte şi
În fiecare an, în Săptămâna Patimilor, există tradiția ca femeile să vopsească sau să încondeieze ouă de Paște. Pe vremuri - a declarat directorul Muzeului de Artă Populară din ...
Muzeul de Artă Populară din Constanța adăpostește în expoziția permanentă o superbă icoană, care-i înfățișează pe sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceasta a fost realizată în ...
Pe vremea bunicilor noștri, lăzile de zestre erau la mare cinste și reprezentau una dintre cele mai vechi și importante piese de mobilier țărănesc, acestea putând fi întâlnite în ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, îi premiază, la această oră, pe elevii merituoți și olimpicii din județ."Sunteți elite și sunt convins că în ...
Marți, 11 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, va avea loc, de la ora 18.00, spectacolul pentru copii „Povestea omului de zăpadă”, cu Leon ...
Elevii Liceului Teoretic „Lucian Blaga” au participat, săptămâna trecută, la un concurs de religie intitulat „De la Sf. Andrei la Sf. Nicolae - Creștinarea ...
Inspectoratele școlare ar trebui desființate pentru că sunt profund politizate. Aceasta este ideea pe care o propune președintele Klaus Iohannis în proiectul „România ...
Constanța este în doliu, după ce binecunoscuta interpretă de muzică populară și, totodată, profesor Elena Ionescu Cojocaru a trecut la cele sfinte, la vârsta de 68 de ani. Vestea ...
Mâine, 11 decembrie, începând cu ora 17.00, în salonul expozițional „Clio” al Muzeului Național al Marinei Române va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică ...
Elevii din Năvodari, alături de părinții lor și voluntarii filialei Năvodari a Crucii Roșii, au întins o mână de ajutor bătrânilor din Centrul de Îngrijire și Asistență Poarta ...
Celebra cântăreață de muzică populară Elena Ionescu Cojocaru a murit, în această dimineață, la vârsta de 68 de ani.În acest trist context, Centrul Cultural Județean Constanța ...
În cazul în care nu știați ce să faceți în acest week-end, vă sugerăm să mergeți la film. Cinema Cityplex Tomis Mall vă îmbie cu titluri pentru toate gusturile, iar noi vom ...
Casa de Cultură a Sindicatelor găzduiește duminică, 9 decembrie, de la ora 17.00, concertul de muzică populară „Am plecat de mult de acasă”. Cu această ocazie ...
Constănțenii sunt așteptați duminică, 9 decembrie, la un spectacol special, care reunește elevi și studenți talentați, din întreg județul. Evenimentul, intitulat „Săniuța cu ...
Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 21.00, puteți cânta și dansa în Clubul „Doors”, pe ritmul electrizant al trupei „Șuie Paparude”. La început, publicul își ...
Copiii, dar și adulții pot viziona, sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 11.00, la restaurantul „Harlequin” din Mamaia, „Regatul de gheață”, o piesă de teatru ...
În acest week-end, sunteți așteptați la Teatrul de Stat din Constanța (TSC), unde aveți ocazia de a viziona spectacolul „Inima Reginei Maria”, un spectacol - eveniment ...
Cu mare bucurie, Buburuzele vesele de la clasa I-a B au colaborat în perechi, pentru realizarea unui frumos colaj față-verso pe ghetuța lui Moș Nicolae! Elevii ...
Sâmbătă, 8 decembrie, Doors Club vă propune reîntâlnirea cu Paparudele – un concert electrizant cu trupa Șuie Paparude. Publicul e așteptat de la ora 21.00 cu un ...
Astăzi, de la ora 21.00, constănțenii sunt invitați în clubul „Doors”, la un nou concert al trupei Moonlight Breakfast, una dintre puținele formații românești care au ...
Elevii și profesorii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia sărbătoresc, astăzi, 50 de ani de la înființarea instituției de învățământ ...
Sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 18.00, cei mai mici spectatori sunt așteptați în Orășelul Copiilor din Țara Piticilor (Parcul Tăbăcăriei) în cadrul „Festivalului Iernii ...
Directorul Muzeului de Artă din Constanța, Doina Păuleanu, se află la o nouă lansare editorialistică de excepție. Aceasta a prezentat, de curând, la Galeria „Senso“ ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Monden
Fun Arhiva