Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu", școală europeană prin valori locale

de Cuget Liber Miercuri, 22 Noiembrie 2017 485
Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia confirmă că este o școală europeană. Astăzi, unitatea de învățământ va primi certificatul pentru implicarea în organizarea Conferinței internaționale Yes Event 2017. Și tot astăzi, liceul găzduiește un workshop de robotică, desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Roboticii.

Activitatea are loc începând cu ora 14, în laboratorul de informatică al LTNB, și se intitulează „Robotech Event”. Săptămâna Europeană a Roboticii are ca scop stimularea elevilor pentru a urma o educație tehnologică, fie ea programare, robotică, inginerie sau alte domenii. Activitatea va fi coordonată de prof. Gina Șerban și va avea ca invitați beneficiarii direcți și profesorii parteneri ai proiectului Erasmus + „Skills for life”.

Tot în această perioadă, mai multe cadre didactice ale liceului, prof. Iuliana Vasile, prof. Rodica Plugaru și prof. Gina Șerban, vor implementa activități educaționale din programul „Ora de net”, conform ghidului facilitatorului. „Ora de net” este un program european coordonat de Organizația Salvați Copiii. Acesta promovează utilizarea internetului de către copii și adolescenți în mod creativ, util și sigur. 

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei