Liceenii de la "Călinescu", dornici să afle cum își pot continua studiile în Franța

311

Articole recomandate

Săptămâna trecută, în cadrul Programului "Școala altfel", Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanța a primit vizita profesorului Lukas Macek, directorul campusului Sciences Po Dijon din Franța, filială a Institutului de Științe Politice din Paris, universitate franceză cu renume, specializată în științe sociale și umaniste.

Acesta a prezentat elevilor francofoni ai liceului oportunitățile de studiu în universitățile prestigioase din Franța, studii care îi pot pregăti pentru o carieră în administrație, diplomație, jurnalism, finanțe, management, comunicare etc. La acest eveniment, au participat 50 de elevi ai Liceului Teoretic "George Călinescu" Constanța, din clasele a XI-a și terminale, dornici să-și continue studiile într-o țară francofonă, dar și profesorii de limba franceză ai liceului.

Venit pentru a doua oară la acest liceu, prof. Lukas Macek a prezentat și modalitatea de selecție a studenților. Conferința directorului în limba franceză a fost detaliată, iar elevii au adresat întrebări, la care acesta a răspuns pertinent, despre meseriile de succes din ziua de azi, de pe piața muncii europene, despre oportunitățile tinerilor și posibilitățile acestora de a se integra și adapta societății franceze. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4483 secunde