"Lebăda" și "Pas de polca"! Seară de balet incendiară pe scena Casei de Cultură

607

Articole de la același autor

Au mai rămas doar câteva zile până când cei mai buni balerini din România vor dansa, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța, cele mai faimoase pasaje din repertoriul internațional.

Evenimentul, intitulat "Seară de balet", va avea loc pe 20 mai, începând cu ora 19.30, și constă într-un spectacol susținut de 12 prim soliști și soliști ai Operei Naționale București, atât români, cât și din Japonia și Spania, în fața a peste 700 de spectatori.

"Spre deosebire de un spectacol de balet obișnuit, această gală se adresează publicului larg, care nu trebuie să fie familiarizat cu baletul, pentru a se bucura de momentele artistice. Este un spectacol foarte energic, compus din fragmente din repertoriul internațional. Am extras și am pus pe scenă ce este mai bun. Publicul va fi ținut în suspans de o multitudine de tipuri de dans - clasic, contemporan, neoclasic, unde balerinii vor depăși limitele corpului omenesc", au precizat organizatorii.

Dintre coregrafi, îi amintim pe Ross Freddie Ray, Marius Petipa, Gheorghe Iancu, Renato Zanella, Vasily Vainonen, Joseph Mazilier, Ben Van Cauwenbergh.

Ei susțin că misiunea companiei este aceea de a readuce baletul în rândul populației, așa cum a reușit cu mare succes Andre Rieu în domeniul muzicii clasice. Astfel, pe lângă titluri renumite, precum "Carmen", "Lacul lebedelor", "Romeo și Julieta" sau "Giselle", organizatorii vor prezenta și două premiere pentru piața românească. Prima, "Pas de polca", va reprezenta un moment de un dinamism debordant, combinat cu eleganța și rafinamentul stilului englezesc de dans.

A doua premieră este "Lebăda" inspirată din coregrafia făcută de Mihail Fokin pentru legendara balerină Anna Pavlova, dar transpusă într-o viziune contemporană și realistă, care va fi dansată de către Andra Ionete, prim solistă a Operei Naționale București.

Un alt moment inedit va fi prezentat pe muzica Mariei Tănase, unde doi balerini spanioli vor dansa în cel mai pur stil românesc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.661 secunde