Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Lansare de carte în memoria fostei jurnaliste Simona Catrina

Ştire online publicată Vineri, 23 August 2019
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Săptămâna aceasta, s-a lansat o nouă carte în orașul nostru. Este vorba despre volumul „Simona”, scris de Dara Codescu și Alice Năstase Buciuta, de dragul, de dorul, de hazul, de necazul tuturor lucrurilor pe care autoarele le-au trăit împreună cu Simona Catrina, fostă jurnalistă și scriitoare, în anii lor de iubire, de prietenie. 

Simona Catrina a fost una dintre cele mai iubite jurnaliste din țară, iar textele ei pline de umor și aciditate au făcut oamenii, de mii de ori în ultimii ani, să zâmbească sau chiar să râdă ca nebunii, dar și să fie mai curajoși, să își asume cu mai multă îndrăzneală opiniile proprii și viața pe care o trăim, așa cum este ea, plină de încercări. 

Din nefericire, ea suferea de cancer mamar într-un stadiu avansat, iar afecțiunile de sănătate mai vechi au dus-o într-o altă lume, una mai bună, lăsând un gol imens în sufletele multora.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Mâine, la ora 12.00, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), va avea loc lansarea seriei „Monumenta Romaniae”, al cărei editor este ...
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Institutul de Cercetări ...
Alianța Franceză din Constanța derulează, săptămâna aceasta, o serie de manifestări culturale prilejuite de sosirea scriitoarei franceze Nathalie de Broc. Prima dintre acestea va ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Câștigătoarea concursului „Vocea României”, Julie Mayaya, îmbracă rolul legendarei Tina Turner, într-un show care va avea loc duminică, 1 martie, de la ora 19.00, la ...
Luni, 2 martie, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare. El a fost rânduit de către Biserică atât pentru pregătirea celor care primeau Botezul creștin de Paști, cât și ca ...
Astăzi, 28 februarie, de la ora 18.00 sunteți așteptați la spectacolul extraordinar de folclor dedicat sărbătorilor populare: Dragobete și Mărțișor ...
Primarul Decebal Făgădău a anunțat astăzi că zilele acestea se ia legătura cu reprezentanții școlilor din municipiul Constanța, pentru a afla de la aceștia ce nevoi au ...
Fix de 1 Martie, trupa „Proconsul” vă așteaptă în Clubul Doors din Constanța pentru un maraton cu unele dintre cele mai îndrăgite melodii ale trupei. Așadar, fiți gata ...
Începând cu ziua de miercuri, 26 februarie, Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” nu a mai susținut spectacolele anunțate. Potrivit ...
Elevii constănțeni continuă lupta pentru obținerea burselor școlare. Săptămâna aceasta, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a obținut încă două decizii favorabile ale ...
Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța a găzduit, în cursul zilei de ieri, cea de-a doua parte a proiectului școlar județean „Aleg să fiu ...
Săptămâna aceasta, vi se pregătește o nouă surpriză. Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța, împreună cu cora City Park, vă invită să ...
Cineastul Steven Spielberg a renunțat să mai regizeze noul film din seria "Indiana Jones", pentru prima oară în 39 de ani din existența acestei serii de aventuri care în 2021 va ...
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, la acest moment au fost diagnosticați cu gripă 160 copii și nouă unități de învățământ au ...
Joi, 27 martie, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanța va avea loc lansarea volumului „Ocolul Italiei în 14 etape. Curs de limbă și Civilizație italiană ...
Luni, 2 martie, începând cu ora 19.00, aveți posibilitatea de a lua parte la un „Scandal în familie”. Ei, bine, nu este vorba despre un scandal propriu-zis, dacă la ...
Creștinii ortodocși îi cinstesc, sâmbătă, 29 februarie, pe Sfinții Ioan Casian și Gherman din Dobrogea. Despre Sfântul Cuvios Ioan Casian, reprezentanții ...
Cum spuneam în numerele anterioare ale cotidianului nostru, de foarte multe ori, unii părinți uită că trebuie să-și sprijine copiii în procesul instructiv-educativ. Este ...
Directorul Festivalului Internațional de Teatru Sibiu (FITS), actorul, regizorul și scenaristul Constantin Chiriac, a fost decorat, miercuri seară, cu Legiunea de onoare, în grad ...
Angajații din învățâmânt vor beneficia de zile libere pentru a sărbători Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paști, precum și prima și a doua zi de Rusalii, în funcție de data la ...
Galeria de artă contemporană 'Anca Poterașu' deschide prima sa expoziție la New York în perioada 28 februarie - 8 martie prin participarea la NADA New York Gallery Open 2020, unul ...
Teatrul de Stat Constanța prezintă, în week-end, cea de-a treia premieră a acestei stagiuni și cea dintâi a anului 2020. Este vorba despre spectacolul „Jocuri în curtea din ...
La ora actuală, Horațiu Mălăele este considerat a fi unul dintre cei mai apreciați actori din țara noastră. El va reveni pe scena Clubului Doors din Constanța, joi, 12 martie ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva