Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

La școală, pe 9 septembrie. Ministrul Educației nu vrea să prelungească vacanța elevilor

Ştire online publicată Sâmbătă, 10 August 2019
de Andreea PERHAIȚĂ

Elevii încep școala pe 9 septembrie, așa cum era deja stabilit. Ministrul interimar al Educației, Valer Daniel Breaz, a anunțat că nu va prelungi vacanța elevilor cu o săptămână și anul școlar va debuta conform calendarului anunțat deja.

„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social”, explică reprezentanții Ministerului Educației Naționale.

35 de săptămâni de cursuri

Structura anului școlar cuprinde semestrul I, între 9 septembrie și 20 decembrie 2019, și semestrul al II-lea, între 13 ianuarie și 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Prima vacanță este programată în iarnă, între 21 decembrie 2019 și 12 ianuarie 2020. Urmează vacanța de primăvară, între 4 aprilie - 21 aprilie 2020, și vacanța de vară, din 13 iunie până la data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului școlar 2020 – 2021, dată ce urmează a fi stabilită în lunile următoare.

Clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică, cu excepția claselor mai sus-menționate și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Violența există în școli sub toate formele. Există violență între elevi, dar și între elevi și profesori. Cadrele didactice se plâng că sunt și ele victime ale violenței în școli ...
Violența în mediul școlar este o realitate, un fenomen complex, cu o diversitate largă de forme și manifestări verbale, fizice, hărțuire. O regăsim în extrem de diversele situații ...
Săptămâna viitoare, Universitatea Maritimă din Constanța vă așteaptă la inaugurarea platformei electronice și a workshop-ului pentru implicarea tinerilor din cadrul unui proiect ...
Căsătoriți sau nu, constănțenii sunt așteptați, joi, 24 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură, la o comedie polițistă surprinzătoare. „Capcană pentru un bărbat ...
Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui, sâmbătă, de la ora 18.00, o proiecție de gală a filmului românesc „Mo”. În ...
Grădinița cu Program Prelungit „Perluțele mării” din Constanța a desfășurat, săptămâna aceasta, o serie de activități educative și alte evenimente culturale, toate ...
Duminică, 13 octombrie, de la ora 19.00, Teatrul de Stat din Constanța (TSC) le prezintă spectatorilor săi ultima premieră, pe care au lansat-o în această toamnă, „Memoria ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă invită, în acest week-end, la „Liliacul” de Johann Strauss. Regia artistică este semnată de Ognian ...
Fie pentru că nu se bazează pe părinți, fie pentru că vor să asigure copiilor toate condițiile pentru a învăța și a-și crea un viitor, multe din primăriile de la sate și comune au ...
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 „Jean Bart” din Constanța învață deja bazele informaticii și programării. Unitatea de învățământ organizează, între 7 și 20 octombrie ...
Universitatea Maritimă din Constanța vă invită vineri, 18 octombrie, de la ora 13.00, la inaugurarea platformei electronice și a workshop-ului pentru implicarea ...
Elevii Liceului Teoretic „Traian” au marcat, miercuri, 9 octombrie, Ziua Holocaustului în România. Aceștia au participat la diferite activități care au avut ca scop ...
Sâmbăta aceasta, pe 12 octombrie, de la ora 19.00, „Gaițele” revin pe scena Teatrului de Stat Constanța (TSC). Așa că, dacă aveți chef să râdeți, aveți ocazia s-o ...
Elevii de clasa a XII-a își fac deja griji pentru examenul serios pe care îl vor da la vară. Chiar dacă pare încă departe, bacalaureatul le dă frisoane multor liceeni și ...
Palatul Copiilor găzduiește, astăzi, de la ora 9.00, prima ediție a concursului „Educația prin artă”. Acesta face parte din campania „Flying to the future ...
Muzeul Marinei Române va găzdui joi, 17 octombrie, începând cu ora 17.00, o nouă lansare de carte. Este vorba despre lucrarea „Sub zodia delfinului - memorii de ...
Poeta Ana Blandiana a obținut, astăzi, Marele premiu la cea de-a XXXI-a ediție a Concursului național de creație literară „Vasile Voiculescu”, organizat de Consiliul ...
Vineri, 11 octombrie 2019, ora 9.00, la Palatul Copiilor, se va derula concursul „Educația prin artă”, ediția I, care face parte din campania „Flying ...
Luni, 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaște se află la Catedrala Mitropolitană din Iași.Totodată ...
Luni, 14 octombrie, de la ora 19.00, Teatrul „Avangardia” revine la Constanța, cu o nouă premieră. De data aceasta, publicul va putea savura la Casa de Cultură a ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva