IZVORUL TĂMĂDUIRII. Ziua în care se sfințesc apele! Mii de credincioși așteptați la Mănăstirea Dervent din CONSTANȚA

163
IZVORUL TĂMĂDUIRII. Ziua în care se sfințesc apele! Mii de credincioși așteptați la Mănăstirea Dervent din CONSTANȚA - manastire13186059321373969703-1398408387.jpg

Articole de la același autor

Creștinii sărbătoresc astăzi IZVORUL TĂMĂDUIRII, sărbătoare din Săptămâna Luminată care ne arată poziția și rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii.


Din punctul de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne amintește o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care își căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului și pentru a-i unge ochii lipsiți de vedere, scrie Agerpres. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul și-a astâmpărat nu numai setea, dar și-a recăpătat și vederea. 


De Izvorul Tămăduirii, se sfințesc apele. Creștinii ortodocși vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfințit apa, îi stropește pe credincioși în timp ce se cântă troparul "Mântuiește, Doamne, poporul Tău", scrie agroinfo.ro.


În această zi, în unele zone ale țării, tinerii adolescenți fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunțarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului și al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoțite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrățișarea frățească, ospătarea cu alimente rituale și dansul, scrie realitatea.net.


Constanța. Mii de credincioși sunt așteptați să ajungă, de Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Dervent


Peste 5.000 de credincioși, constănțeni dar și pelerini veniți din toate colțurile țării, sunt așteptați să ajungă, astăzi, la Mănăstirea Dervent din județul Constanța, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii.


În această dimineață, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia slujba Acatistului și a Ceasurilor, continuând cu Sfânta Liturghie, iar apoi, în jurul prânzului, clerul, împreună cu participanții la sărbătoarea de la Dervent, vor porni în procesiune spre Izvorul Tămăduitor al Sfântului Apostol Andrei, unde va fi oficiată și slujba de sfințire a aghiazmei mici.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 25 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : Astă-seară, în Club Phoenix
Vineri, 25 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : Lansare de carte Iulia Pană
Miercuri, 23 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : Superstiții în Săptămâna Luminată
Miercuri, 23 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : Concert simfonic extraordinar de 1 Mai
Pagina a fost generata in 0.4983 secunde