Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Invitație de week-end. Ce piese puteți viziona la Teatrul de Stat

Ştire online publicată Vineri, 24 Ianuarie 2020
de Mirabela ȘERBĂNESCU

În acest week-end, sunteți invitați la Teatrul de Stat Constanța (TSC), pentru a viziona două piese de excepție. 
Astfel, sâmbătă, 25 ianuarie, de la ora 19.00, este programat spectacolul „Billy șchiopul”, o comedie neagră a autorului irlandez Martin McDonagh. Regia este semnată de Vlad Massaci, iar scenografia de Iuliana Vâlsan. Pe scenă, vor urca actorii Nicodim Ungureanu, Vlad Lință, Laura Crăciun, Mirela Pană, Mihai Sorin Vasilescu, Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Otilia Nicoară, Mircea Siromașenco. 

Billy este schilodul din Inishmaan, orfanul tratat cu totală lipsă de considerație, ba chiar cu agresivitate, de cei din jur, dar care, paradoxal, se dovedește, în final, a fi iubit de toți. 

„De fapt, relațiile dintre toate personajele sunt fruste, cu replici dure, fără menajamente. O comunitate de oameni pentru care nu doar că nu există corectitudine politică, dar chiar elementara bună-cuviință este suspendată deseori. Și totuși, aceasta este doar aparența, căci sub pragmatismul rece și lupta crudă pentru supraviețuire se ascund sentimente puternice și o sensibilitate profundă”, au detaliat reprezentanții TSC. 

Duminică, 26 ianuarie, de la aceeași oră, revine pe scena Teatrului de Stat Constanța, „Testosteron”, de Andrzej Saramonowicz, o comedie care se bucură de un mare succes la public. Menționăm că, pe alocuri, limbajul este licențios, astfel încât nu recomandăm spectacolul minorilor sau celor sensibili la exprimări mai dure. În varianta TSC, cei șapte actori care susțin partiturile participanților la o nuntă ratată sunt Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu, iar adaptarea textului și regia îi aparțin regizorului timișorean Traian Șoimu. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Copii minunați, economiști și artiști deopotrivă. Zâmbete, chiuituri, dans, scenete, pantomimă, stand-up comedy, voce, chitară, cor și alte talente s-au ...
După atâtea mese întinse și petreceri, constănțenii care vor să se relaxeze, dar și să se bucure de puțină cultură în week-end, au de unde alege. Teatrele încep reprezentațiile și ...
În acest weekend, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”   vă veți putea reîntâlni cu „Califul Barză”.  El își ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
85% dintre părinți consideră faptul că succesul copiilor la cursuri se datorează în principal calității prestației profesorilor. De asemenea, 80% spun că ...
Constănțenii sunt invitați, în week-end, la o întâlnire de suflet, la lansarea cărții „Confesiunile criticilor literari”, cel mai nou volum al autoarei Anastasia ...
Județul Constanța are doi noi cetățeni de onoare. În semn de recunoștință pentru implicarea în cultura și educația din județul Constanța, jurnalistul Rodica Șerbănescu și ...
Constănțenii se pot răsfăța, în week-end, la Teatrul de Stat, cu două comedii, amândouă fiind texte românești care aduc în fața spectatorilor tipologii umane dintre cele mai ...
Bibliotecarii constănțeni continuă seria expozițiilor lunare, prin care aniversează personalități din diverse domenii ale cunoașterii, care s-au născut în această ...
Scrisorile de dragoste dintre Constantin Brâncuși și Florence Meyer, scrise de-a lungul a două decenii, vor fi puse în vânzare pe 4 martie la licitația Artmark organizată la ...
Trei unități de învățământ au suspendate cursurile în mai multe clase din cauza numărului mare de cazuri de gripă înregistrate. Este vorba despre Școala Gimnazială “Tudor ...
Copiii din municipiul Constanța sunt invitați, începând de luni, 24 februarie, la atelierele organizate în cadrul Târgului de Mărțișor „Drag de ...
Două comedii au fost programate pentru week-end-ul care urmează, la Teatrul de Stat Constanța. Amândouă sunt texte românești care aduc în fața spectatorilor constănțeni tipologii ...
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 18 martie sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolele 1 și 4 din Legea privind măsurile de protecție a ...
„One man show” sau Doru Octavian Dumitru revine mâine, 19 februarie, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Artistul originar ...
Săptămâna aceasta, mai exact joi, 20 februarie, de la ora 19.00, sunteți așteptați la teatru, la clubul „Doors”. Pentru că românii au o vorbă: „Iubirea trece ...
Este criză acută de meseriași în toate domeniile de activitate. Lipsesc specialiști în diverse meserii, iar companiile sunt nevoite să recruteze angajați încă de pe băncile ...
Vineri, 21 februarie, de la ora 16.00, dr. Constantin Ovidiu Pastuch își lansează cartea „Jurnalul unul medic de bord”, la Muzeul Marinei Române. Evenimentul va avea ...
Inspectoratul Școlar Județean Constanța va desfășura, în perioada următoare, o serie de activități pentru promovarea învățământului profesional ...
În premieră, autobuzele școlare au intrat pe trasee, în municipiul Constanța, în această dimineață. Zeci de copii au mers în această dimineață cu autobuzele școlare la ...
Tinerii din Cumpăna au avut parte de o seară de neuitat, de Valentine’s Day. Asociația „Cumpăna Tinerilor”, în Parteneriat cu Primăria și Consiliul ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă, săptămâna aceasta, ultimele trei evenimente culturale ale lunii februarie 2020: un recital, un ...
Elevii și tinerii constănțeni care se gândesc să plece la facultate peste hotare și au luat în considerare Marea Britanie, trebuie să știe că pentru admiterea de anul acesta nu ...
Preșcolarii și școlarii pot participa, începând de astăzi, timp de două săptămâni, la ateliere de educație muzeală care au ca tematică Mărțișorul.Sub ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva