"Inspectorul general manipulează atât unii profesori, cât și unii elevi!" Va fi demis directorul de la Liceul "Madgearu"?

1430
1

Articole de la același autor

Conflictul pare că nu se mai sfârșește la Liceul "Virgil Madgearu" din Constanța. După ce s-au certat profesorii, ieri au avut și elevii o ieșire de protest, supărați că au cursuri până la ora 20. 


În această dimineață, directorul liceului, Camelia Marcu, a trimis o scrisoare către președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin Alexandru Manda, cel care ar fi mediat discuțiile de ieri dintre elevi și conducerea unității de învățământ, în care face din nou afirmații foarte grave. 




"Întrucât conflictul este practic personal între mine și inspectorul școlar general numit provizoriu, fără concurs, care manipulează atât unii profesori, cât și unii elevi din Liceul «Virgil Madgearu», și amenință cu cererea demiterii mele astăzi, în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, consider că sunteți și dumneavoastră responsabil de situația creată ieri", spune Camelia Marcu. 


Directorul de la "Madgearu" afirmă că este hărțuită de Petrică Miu, inspectorul școlar general. 


"Această grabă a inspectorului numit provizoriu de a demite un director numit în urma promovării unui concurs nu-și are logica și argumentarea potrivită unei minți armonioase și echilibrate de inspector școlar general. Hărțuirea și alimentarea conflictului a început din data de 26 noiembrie 2016, dată la care, fiind membru în comisia de evaluare a candidatului la funcția de director, mi-a dat nota 2. Conform metodologiei, acest profesor ar fi trebuit de la acea dată să fie sancționat prin interzicerea de a face parte timp de cinci ani din vreo comisie sau a fi promovat în vreo funcție. Ce lege îi permite unui inspector numit provizoriu și fără concurs să hărțuiască constant și să ceară demiterea urgentă, astăzi a unui director numit în urma promovării examenului național organizat în octombrie - noiembrie 2016, și care a obținut calificativul Foarte bine în anul școlar trecut 2016 - 2017", mai scrie directorul de la "Madgearu". 


XXX 


Președintele AEC Constanța, Constantin Alexandru Manda, i-a răspuns Cameliei Marcu susținând că prezența sa la protest a survenit în urma cererilor elevilor de a media dialogul între aceștia și conducerea liceului. "Consideră că discuția a fost una productivă, soluționată cu promisiunea dvs. de a lua în calcul punctele lor de vedere. Totodată, prezența mea ieri a fost de natură să calmeze spiritele și să invite la dialog, nicidecum la haos, așa cum afirmați dvs. Acțiunea de protest a fost oprită după discuția mea cu elevii, în care le-am explicat cele discutate cu dvs., nicidecumdupă intervenția forțelor de ordine. Elevii liceului nu au făcut nimic altceva decât să își exercite dreptul la protest, în conformitate cu Legea nr. 60/1991 și art. 10, lit. b) din Statutul Elevului", i-a replicat președintele AEC directorului de la "Madgearu".


Comentează știrea

coleg
24 septembrie 2017
pentru MIU, BORANDA SI MUNTEANU

IN AUGUST CE INCARCATI IN MASINI D-LE MIU CU D-NA BORANDA, CU D-L MUNTEANU SI INCA 2 FEMEI DE SERVICIU, CE CARATI ? CA AVEATI BRATELE PLINE DE IMPRIMANTE, VIDEOPROIECTAOARE, BIBLIORAFTUTI SI CALCULATOARELE, UNDE ALERGATI SI UNDE LE-ATI TRANSPORTATA? PE DIRECTOARE DE CE N-ATI ANUNTAT-O ? CE V-ATI FURISAT ASA FUGIND PE HOLURI CU ACESTE LUCRURI IN BRATE? ARE DREPTATE DIRECTOAREA CAND SPUNE CA SUNTETI NESERIOSI! RUSINEEE!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4188 secunde