În căutarea dacilor în cetatea Capidava

595
În căutarea dacilor în cetatea Capidava - traditiidacicelacapidava1-1355763066.jpg

Articole de la același autor

O expediție interesantă se pune la cale pe 22 decembrie - "Tradiții dacice la Capidava", ieșirea vrea să fie o gură de aer tradițional până-n măduva Daciei.


Pentru desăvârșirea atmosferei dar și pentru promovarea locului ce abundă de istorie a fost conceput un program variat și încărcat. Ama-torii vor intra în ea (în atmosferă) dis-de dimineață prin ritualul păgân al sacrificării porcului și gătirii bucatelor tradiționale. "Tăiatul porcului vine de la daci. Acesta se sacrifica pentru a îmbuna Soarele în cea mai mică zi a anului, la Solstițiu. Și miracolul se întâmpla de fiecare dată. De a doua zi începea să crească ziua, iar Soarele să capete putere", ne explică originile acestui ritual Octavian Manu, președintele "Asociația "România - Dacia Casa Noastră".

"La tăiere nu trebuie să stea nimeni primprejur dintre cei care sunt miloși din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi bună. Pe porc să nu-l vaite nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118)".

Pentru schimbarea decorului cu unul mai puțin sângeros dar și pentru că mișcarea e binevenită, participanților li se propune o plimbare printre ruinele cetății Capidava, una dintre cele mai vechi fortificații geto-dacice de pe cursul Dunării ce " a fost reședință a regelui get Dapyx, cum a fost identificată de Vasile Pârvan", ne explică Octavian Manu, importanța locului și a dezvăluirii istoriei sale. "Toată istoria țării ăsteia este acolo pe un mal de Dunăre", spune el trecând în revistă civilizațiile care au trecut peste sau prin zona Capidava începând de la Hamangia, continuând cu Gumelnița, daci, greci, romani, turci, și toate triburile care au măturat teritoriile Vest Pontice plecate de sus, din Nordul Mării Negre.

Și pentru că este în zonă și nu se cade să fie omis chiar dacă nu are vreo legătură cu dacii, Muzeul de artă "Dinu și Sevasta Vintilă" din Topalu este următorul obiectiv. Muzeu care în ciuda așezării sale departe de traseele turistice are o colecție de invidiat pentru orice muzeu și o galerie de nume de elită, fiind singurul muzeu sătesc din țară de o asemenea anvergură.

După pomana porcului care li se oferă participanților pentru a-și întări forțele, organizatorii s-au gândit și la "obiceiuri dacice tradiționale de sărbători". "Colindele dacice" - prin aceasta înțelegându-se precreștine - sunt colindele cu măști: Capra, Brezaia, Plugul, Vasilca, Sorcova… Acestea se leagă de ritualurile precreștine ale reînnoirii timpului și vegetației.

"Crăciunul, în calendarul popular și în spațiul sud-est european, este o divinitate solară care năștea împreună cu timpul la 25 de-cembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea și murea, pentru a renaște la începutul anului următor. Este un scenariu de reînnoire a timpului calendaristic în perioada solstițiului de iarnă (20 decembrie și 7 ianuarie). Scenariul cuprinde moartea anuală a Crăciunului, exemplificată și prin obiceiul denumit Îngropatul Crăciunului, și renașterea lui anuală. Peste sărbătoarea Crăciunului în spațiul sud-est european s-a suprapus sărbătoarea lui Saturn, zeul agrar celebrat între 17 și 23 decembrie, și sărbătoarea zeului Mithra, zeu solar căruia i se sărbătorea nașterea la 25 decembrie. Din ajunul Crăciunului până la 7 ianuarie au loc ospețe și petreceri rituale: jocuri cu măști, colinde, dansuri. Aceasta este perioada fastă a sărbătorilor, când sunt celebrate timpul renăscut și renovarea vegetației și a lumii înconjurătoare", explică organizatorii prin citarea etnologului Paula Popoiu, director al Muzeu-lui Național al Satului "Dimitrie Gusti".

Pentru diversificare expediția oferă amatorilor tir cu arcul, călărie, o plimbare cu barca și paint-ball.

Este o nouă acțiune de promovare a arheoturismului noțiune nou apărută în zona noastră, marca Asociația "România - Dacia Casa Noastră", JCI Constanța și Aso-ciația "Off-road în Dobrogea", prin proiectul "Danais".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 August 2011
Stire din Diverse : Capidava, "cetatea de la cotitură"
Pagina a fost generata in 0.2839 secunde