"Iată, vin colindători!"

142

Articole de la același autor

Vineri, 22 decembrie, începând cu ora 18.00, Teatrul pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" aduce în fața publicului constănțean spectacolul "Iată, vin colindători!". Acesta va avea loc în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie.

Potrivit secretarului artistic al teatrului, Magda Bădică, acest spectacol cu păpuși este conceput special pentru sărbătorile de iarnă, poartă semnătura Anetei Forna Christu, iar muzica îi aparține lui Dicran Asarian. Din distribuție fac parte: Rovena Paraschivoi/Daniela Manolache, Claudia Zaharia, Ion Ciolan, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu, Grațian Prisăcariu.

În "Iată, vin colindători!", omul de zăpadă vorbește, ba chiar se și pornește cu pași vioi să aducă niște colindători la căsuța simpaticilor bunici de la marginea satului.

Peste tot este zăpadă multă, dar bunicii o îndepărtează de pe cărarea pe care vor păși să colinde copiii. Aici, toți colindătorii sunt așteptați cu covrigi calzi și mere roșii. În cele din urmă, colindătorii vin cu plugușorul, cu sorcova, cu steaua, cu ursul, cu capra și cu bună seara. Pretutindeni răsună satul de glăscioarele lor și le umplu inima de bucurie bunicilor, dar și jucăușului cățeluș pe care-l cheamă simplu, "Cățel".

Așadar, într-o atmosferă rustică de sărbătoare, cu miros de cozonac, toate colindele copiilor dăruiesc bunicilor, dar și spectatorilor o emoție unică, binefăcătoare și caldă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 18 Decembrie 2017
Stire din Cultură-Educație : Grigore Leșe cântă la Constanța
Pagina a fost generata in 1.4302 secunde