Grupul POESIS - Concert de lansare al noului album "Creanga de aur"

356

Articole de la același autor

Celebrul grup folk Poesis ajunge și la Constanța, în traseul de promovare a noului album "Creanga de aur". Cei doi membri ai grupului, Marius Bațu și Eugen Baboi, vor cânta în fața constănțenilor piese de pe noul lor album, dar vor oferi și câteva incursiuni în repertoriul deja cunoscut.

Un eveniment pe care, dacă ești fan al genului folk, nu trebuie să-l ratezi. Sâmbătă, de la 21.30, ești așteptat în clubul Phoenix pentru concertul live semnat Poesis.

v v v

Poesis s-a înființat în 1977, la Constanța, la Casa de Cultură, iar în perioada 1982-1985, a participat la spectacolele Cenaclului Flacăra. În 1986, Marius Bațu se stabilește în Germania ca muzician profe-sionist, apoi pleacă în Canada. Se întoarce în țară în 1994 și grupul își reia activitatea.

Cei doi chitariști și interpreți concertează împreună de câte ori revine acasă Eugen Baboi și continuă să lucreze în proiectul Poesis, astfel că în noiembrie 2007 au lansat al doilea album, "Babilon". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4953 secunde