Galerie FOTO. Studenții promoției 2014 de la ANMB și-au luat la revedere de la profesori

176

Articole de la același autor

Studenții care și-au finalizat studiile la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanța și-au luat, astăzi, la revedere de la profesorii care i-au îndrumat pe parcursul anilor de facultate.

Ceremonia de absolvire a promoției 2014 "Constantin Brâncoveanu 300" de ingineri militari și civili, precum și de maiștri militari de marină a avut loc, începând cu ora 10.00, în curtea instituției de învățământ.

La acest important eveniment pentru absolvenții celor două instituții au mai participat în calitate de invitați reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice centrale și locale, personalități ale vieții publice și universitare constănțene, reprezentanți ai instituțiilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului naval și al activităților portuare, reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, rude și prieteni.

"Această ceremonie marchează, pentru cei 181 absolvenți civili, 33 de absolvenți ai Facultății de Marină Militară și 31 de absolvenți ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu", încheierea pregătirii profesionale. Ofițerii militari vor începe, în perioada următoare, cursul de bază pentru prima funcție în cadrul Forțelor Navale Române, desfășurat la Școala de Aplicație a Forțelor Navale Viceamiral Constantin Bălescu. În cinstea împlinirii a 300 de ani de la moartea marelui domnitor român care și-a jertfit viața și familia pentru țară, prin ordinul ministrului Apărării, promoția din acest an a primit titulatura de - Constantin Brâncoveanu 300", a declarat cdor. prof. univ. dr. ing. Vergil Chitac, rectorul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanța. În cadrul festivităților el le-a transmis tuturor absolvenților mult succes mai departe în cariera profesională. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4992 secunde