Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Fortuna cu Pontos, protectorii orașului Tomis

Ştire online publicată Sâmbătă, 07 Iulie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

În urmă cu aproximativ o săptămână am prezentat povestea Șarpelui Glykon, descoperit în anul 1962 la Constanța, o superbă statuetă ce face parte dintr-un tezaur alcătuit din zece statui și 13 basoreliefuri, la care se adaugă un mic altar. La început, a fost scos la lumina zilei capul unei statui, în jurul căreia s-a săpat, descoperindu-se, pe măsură ce săpătura s-a adâncit, întregul tezaur.

Această statuie era, de fapt, reprezentarea zeiței Fortuna, alături de care se afla și zeul Pontos, deci un grup statuar pe care specialiștii l-au datat în a doua jumătate a secolului al II-lea p.Chr.

„În aceeași perioadă au fost emise și monede cu reprezentări, pe revers, ale divinităților Fortuna și Pontos. Tezaurul fusese îngropat de adoratorii cultelor păgâne, după ce creștinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Fortuna cu Pontos au fost cioplite, apoi șlefuite în marmură albă, fină. Zeița Fortuna are înălțimea de 1.45 cm, Zeul Pontos are 49 cm înălțime, iar soclul pe care sunt așezate cele două zeități este de 10 cm. Pe capul zeiței se află o coroană lunată sau o diademă. Capul este îndreptat spre dreapta, iar părul este ondulat și pieptănat cu cărare pe mijloc. În mâna stângă ține cornul abundenței, plin cu fructe, iar cu mâna dreaptă, care nu s-a păstrat, ținea un sceptru. Zeița este îmbrăcată într-un chiton cu pliuri verticale, dese în partea de jos. Chitonul este o tunică lungă și strâmtă, purtată de greci în Antichitate, atât de femei cât și de bărbați. Peste chiton se află un himation, ridicat pe cap ca un văl, răsucit sub sâni, care cade până sub genunchi. Himationul este o mantie grecească prinsă cu o agrafă pe piept sau pe umăr. Sub veșmânt sunt clar conturate coapsa și genunchiul drept”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, cercetător științific doctor Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Despre zeița Fortuna, se știe că ea purta numele de Tyche în perioada greacă. Această divinitate reprezenta norocul și neprevăzutul și era, deseori, binefăcătoare. Potrivit lui Sorin Colesniuc, ea era reprezentată de o femeie tânără, cu veșminte bogat drapate, ținând într-o mână cornul abundenței, iar în cealaltă un sceptru, o pateră sau cârma unei nave. Anticii îi construiau temple și o invocau atunci când inițiau o acțiune mai dificilă.

Atât în perioada elenistică, dar mai ales în perioada romană, zeița era considerată fondatoarea și protectoarea unor orașe, cum este și cazul orașului Tomis, dar și protectoarea navigației. La picioarele ei se afla, de obicei, roata norocului, dar și personificarea unui element geografic pentru identificarea orașului, cum este situația zeului Pontos.

Alături de zeiță, în partea stângă, este sculptat zeul Pontos ieșind nud din valuri.

„Aceste valuri sunt reprezentate de frunze de acant. Pontos se sprijină cu mâna stângă pe o proră de corabie, iar cu mâna dreaptă pe un trunchi de arbore. Pe cap are o coroană murală reprezentând un zid de cetate, cu o poartă cu două intrări arcuite, mărginite de turnuri. Trupul are o musculatură puternică, părul și barba sunt cârlionțate, iar privirea este îndreptată spre capul Fortunei. Inițial, în perioada greacă, Pontos personifica toate mările, dar, în perioada romană, rămâne zeul Pontului Euxin”, a explicat directorul. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Proiectul noii legi a salarizării anunță creșteri semnificative de venituri în Educație și Sănătate. Documentul prezintă cu lux de amănunte veniturile minime și maxime de care pot ...
Ograda veseliei din satul Arsa, Mangalia, lansează o nouă provocare pentru locuitorii județului și nu numai. Este vorba despre un proiect amplu, ce va fi demarat în câteva ...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) a găzduit, ieri, conferința de presă în cadrul căreia președintele CJC, Marius Horia Țuțuianu, și ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Sute de persoane au participat, sâmbătă, în localitatea Lăzarea, la tradiționalul Bal de Lăsata Secului din Harghita, dinaintea intrării în Postul Paștelui Catolic, în care ...
Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi Aflarea moaștelor Sfinților Mucenici din Constantinopol, cuoscută popular și ca Sâmbăta Morților - Moșii de iarnă, transmite ...
Duminica aceasta, pe 23 februarie, de la orele 10.00 și de la 11.30 actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” readuc pe scenă, spectacolul ...
Dacă este week-end, atunci aveți unde vă petrece timpul liber, instituțiile de cultură prezentând spectacole pentru toate gusturile. Spre exemplu, la Casa de Cultură a ...
Piesele de teatru ce vi se oferă nu prezintă interes pentru dumneavoastră? Dacă nu mergeți la spectacol, puteți viziona un film bun. Sala de cinema a Centrului ...
Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța are o mulțime de tineri talentați, iar asta nu o spunem noi, ci se reflectă în rezultatele pe care aceștia le obțin ...
Cunoscuta cântăreață Alanis Morissette a anunțat vineri cele 13 date de concert ale noului său turneu mondial 2020, prin care dorește să aniverseze 25 de ani de la debutul său pe ...
vineri, 21 februarie Invitație la film
Sala de cinema a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” va găzdui în această seară, de la ora 19:00, proiecția dramei ...
Astăzi, 21 februarie, de la ora 18.30 sunteți așteptați la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, unde vă va fi prezentat concertul simfonic ...
Elevii secției de coregrafie a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța au participat, luna aceasta, la semifinala „Dance Word ...
Miercuri 26 februarie 2020, începând cu ora 14, Biblioteca Județeană „I.N.Roman” din Constanța, găzduiește un eveniment editorial de excepție ...
Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne, care deschide Săptămâna albă (a brânzei) ...
Ministrul Educației, Monica Anisie, a susținut că este necesar un schimb permanent de informații și bune practici între statele membre UE în ceea ce privește mobilitatea elevilor ...
Liceul Tehnologic Ciobanu a susținut, zilele trecute, o activitate privind posibilitatea continuării studiilor în învățământul profesional de stat a elevilor din ciclul ...
Cea de-a șasea ediție a festivalului Untold îi aduce pe cele zece scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au ...
De Ziua Femeii, pe 8 martie, începând cu ora 19.30, membrii trupei „Holograf” vor susține un concert extraordinar la Casa de Cultură a Sindicatelor. Aici ...
În mai puțin de o lună, începe bătălia pentru ocuparea funcției de rector al Universității „Ovidius” din Constanța (UOC). Actualul rector, prof. univ. dr. Sorin ...
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța a găzduit, ieri după-amiază, lansarea celui de-al patrulea volum al „Dicționarului de personalități ...
Festivalul Internațional de Film de la Berlin, primul mare festival de cinema al anului desfășurat în Europa, își deschide porțile începând de joi cu staruri precum Sigourney ...
The Pussycat Dolls, Iggy Azalea, Eric Prydz, Amelie Lens și Charlotte de Witte vor veni, în premieră, în România. Aceștia vor urca pe scenă la festivalul Untold 2020. De asemenea ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Actual Economie Fun
Arhiva