Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Festivalul Național de Creație și Interpretare Mamaia Copiilor, ediția 2018

Ştire online publicată Marţi, 10 Iulie 2018

Astăzi, debutează cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Mamaia Copiilor. Finaliștii preselecțiilor, desfășurate în toată țara, vor petrece o săptămână la mare, pentru a concura la cele trei secțiuni: Creație, Interpretare și Show.

Piațeta „Cazino” și Piațeta „Perla” din Mamaia vor fi gazdele mult îndrăgitului eveniment.

Astăzi, de la ora 20.00, vor urca pe scenă grupele de vârstă 4-6 ani și 10-12 ani (secțiunea Interpretare).

Juriul festivalului: Adrian Iorgulescu, președintele juriului, compozitor, președinte al UCMR/UCMR-ADA; Horia Moculescu, compozitor; Mircea Drăgan, compozitor; George Natsis, compozitor; Viorel Gavrilă, compozitor; Nico, solistă pop; Corina Chiriac, interpretă de muzică ușoară, actriță; Dan Manoliu, director departament Producție artistică, Societatea Română de Televiziune; Bogdan Dragomir, realizator Societatea Română de Radio.

Mamaia Copiilor se încheie sâmbătă, 14 iulie, când, de la ora 21.00, va avea loc Gala Festivalului.

Directorul Festivalului Mamaia Copiilor, Liviu Manolache, a declarat, pentru „Cuget Liber”, că, în Anul Centenarului, evenimentul - la startul căruia se vor alinia cei mai talentați copii din România - își va recăpăta faima de odinioară.

„Suntem încântați de sprijinul acordat de Primăria Constanța pentru relocarea festivalului în stațiunea Mamaia, acolo unde acesta a luat naștere. Astfel, Mamaia Copiilor își recapătă faima de altădată, mai ales în acest an, odată cu împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, când vrem să arătăm întregii țări acești copii deosebit de talentați. Le doresc mult succes tuturor participanților”, a declarat Liviu Manolache.

Este prima oară, după mulți ani, când îndrăgitul festival se desfășoară în stațiunea Mamaia, edițiile anterioare fiind găzduite de Casa de Cultură din Constanța.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Ediția a XIII-a a Festivalului Național de Interpretare și Creație „Mamaia Copiilor” constituie o mare desfășurare de forțe, ce cuprinde aproape 300 de copii, pe scena ...
Festivalul Național de Creație și Interpretare Mamaia copiilor, ediția a XIII- a, s-a desfășurat în perioada 11-14 iulie la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța. Iată care ...
Mâine, debutează cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Mamaia Copiilor, iar ziarul „Cuget Liber”, partener în acest proiect de succes, dedică două pagini mult ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Astăzi, de la ora 12, la sala de prezentare a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța, va avea loc festivitatea de lansare a celei de-a treia cărți ...
Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia obține noi premii internaționale. Continuând tradiția participării la concursuri extrașcolare de înaltă ...
Chiar dacă până la sfintele sărbători pascale mai este o lună, Teatrul de Stat Constanța (TSC) va prezenta, încă de astăzi, piesa lui August Strindberg, „De Paști. Săptămâna ...
Din ce în ce mai mulți tineri din Constanța iau în calcul ca, după terminarea liceului, să plece la studii în străinătate. Unii ezită de teama că a face facultatea în străinătate ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” își încântă publicul, sâmbătă, de la ora 19.00, cu „Nunta lui Figaro”, o operă în patru acte, care se va ...
Marți, 26 martie, de la ora 20.00, Andrei Duban și soția sa, Grațiela, vă invită la piesa „Iubito, îți rămân dator”, o comedie amuzantă despre ...
„Rockabella“ și „Fameless“ vor concerta, astăzi, 21 martie în clubul „Doors“ din Constanța. Pentru cei care nu știu ...
„Mica sirenă” va reveni pe scena restaurantului „Harlequin” din Mamaia, sâmbătă, 23 martie, ora 11.00. Spectacolul este pus în senă de către actorii ...
Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, a fost prezent, ieri, la Constanța, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Marius Horia Țuțuianu și ...
Muzeul de Artă din Constanța găzduiește astăzi, 21 marti, de la ora 17.00, vernisajul expoziției personale de pictură a artistului plastic Florin Ferendino. Precizăm că acesta ...
Autoritățile române pregătesc măsuri excepționale pentru vizita Papei Francisc în România.Planul de securitate a fost pus la punct de Comandamentul operativ, special creat pentru ...
Filmul "Moromeții 2", regizat de Stere Gulea, produs de Tudor și Oana Giurgiu, a fost marele câștigător la gala premiilor Gopo cu 11 trofee, scrie romaniatv.net"Mulțumesc foarte ...
Elevii Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia au avut parte de un exercițiu mai puțin obișnuit. Nu au rezolvat nici probleme de matematică, nici ...
După o muncă asiduă și multe zile și nopți de studiu, a apărut și răsplata efortului! Cu trei proiecte trimise la concursul organizat de National Space Society (un proiect la ...
Teatrul „Avangardia” va prezenta luni, 25 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cea mai citită și vândută operă a Agathei Christie: „Și din ...
Municipiul Constanța găzduiește, în perioada 21-25 martie, cea de-a LIII-a ediție a Olimpiadei Naționale de Chimie, competiție organizată de Ministerul ...
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează, vineri, 22 martie, de la ora 10.00, o lectură publică din „Iliada” lui Homer. Evenimentul are ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța va găzdui, săptămâna viitoare, un alt eveniment important. Astfel, marți, 26 martie, de la ora 13.45, în sala ...
Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” va bucura publicul constănțean în weekendul ce urmează cu 2 spectacole de operă. În ziua de sâmbătă ...
Licitația pentru manuale școlare a fost lansată marți dimineață de Ministerul Educației, pe platforma electronică de achiziții publice SICAP. Ministerul ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva