Festivalul de la Berlin, un nou prilej de glorie pentru filmul românesc

de Cuget Liber Joi, 20 Februarie 2020 70
Festivalul Internațional de Film de la Berlin, primul mare festival de cinema al anului desfășurat în Europa, își deschide porțile începând de joi cu staruri precum Sigourney Weaver, Javier Bardem și Hillary Clinton așteptate pe covorul roșu al unei ediții, cea de-a 70-a, cu accente politice, informează Agerpres.

Celebra actriță din ''Alien'' va deschide ceremonia alături de Margaret Qualley, care face parte din distribuția ''Once upon a time in Hollywood'', de Quentin Tarantino. Amândouă vor prezenta ''My Salinger Year'', realizat de canadianul Philippe Falardeau (prezentat în afara competiției), despre ambițiile literare ale unei tinere care lucrează pentru un agent celebru.

Juriul, prezidat de actorul britanic Jeremy Irons, îi are în componență pe actorii Berenice Bejo (''The Artist'') și Luca Marinelli (''Martin Eden''), precum și pe regizorii Kenneth Lonergan (''Manchester by the sea'') și Kleber Mendonça Filho (recompensat la Cannes în 2019 pentru pelicula ''Bacurau''). Pe parcursul celor 11 zile ale festivalului, vor fi proiectate circa 340 de filme din lumea întreagă, 18 dintre acestea aflate în cursa pentru Ursul de Aur, care va fi înmânat la 29 februarie.

Filme românești prezente la festival

Lungmetrajul "Malmkrog", în regia lui Cristi Puiu, va fi proiectat în premieră mondială pe 21 februarie în deschiderea noii secțiuni competiționale Encounters. Scenariul, semnat de Cristi Puiu, este o adaptare după "Trois entretiens", de Vladimir Soloviov, iar filmările au fost realizate în Conacul Apafi, din satul Mălâncrav, județul Sibiu. Din distribuția peliculei fac parte actorii Frederic Schulz-Richard, Agathe Bosch, Diana Sakalauskaite, Marina Palii, Ugo Broussot, Istvan Teglas.

Tot în secțiunea Encounters va rula și ''SluŸobníci'' (Servants), coproducție Slovacia-România-Cehia-Irlanda, din distribuția căreia face parte și actorul român Vlad Ivanov.

Regizorul Radu Jude este primul român care va fi prezent la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu trei producții: "Tipografic majuscul" și "Ieșirea trenurilor din gară", care vor avea premiera internațională în secțiunea Forum, iar proiectul de lungmetraj "Somnambulii'' va participa la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante piețe de proiecte cinematografice ce reunește producători, agenți de vânzări, distribuitori și finanțatori din întreaga lume.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei