Festivalul Cerbul de Aur. 12 artiști din zece țări, în cursă pentru Marele Trofeu

193
Festivalul Cerbul de Aur. 12 artiști din zece țări, în cursă pentru Marele Trofeu - festivalulcerbuldeaur1-1562859077.jpg

Articole de la același autor

12 artiști s-au calificat pentru finala concursului festival Cerbul de Aur. Potrivit reprezentanților TVR, este vorba despre Tamara din Georgia, Ralfs Eilands - Letonia, Veronica Liberati - Italia, Florin Răduță - România, Anna Odobescu - Republica Moldova, Alfie Arcuri - Australia, Renate - România, Cynthia Verazie - Cipru, Eliza G - Italia, Syuzanna Melqonyan - Armenia, Monika Marija - Lituania și Sara de Blue - Austria.

Juriul care a ales cei 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare i-a avut în componență pe Crina Mardare, Cătălin Cățoiu, realizatorii de emisiuni radio Felix Crainicu (Radio România), Oliver Simionescu - DJ Olix (Kiss FM), Andreea Remețan (Virgin Radio), Liana Stanciu - jurnalist TVR și Gabriel Scîrlet - regizor muzical TVR.

Tinerii artiști vor urca pe scena din Brașov pe 22 și 23 august, urmând ca pe 24 august, în seara de gală, să fie anunțat câștigătorul Marelui Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur.

Continuând o tradiție de peste jumătate de secol, concurenții vor interpreta, alături de o piesă din repertoriul propriu, și o melodie românească, precizează sursa citată.

La ediția din acest an, cei 12 finaliști ai concursului vor alege dintr-o selecție de 25 de piese care au făcut istorie în muzica românească în ultima jumătate de veac, de la Angela Similea și Mirabela Dauer la Delia sau Smiley. Printre melodii se află "Domnișoară, nu pleca" a lui Gabriel Cotabiță, "Casa mea" - Angela Similea, "Morărița" - Mirabela Dauer, "Un actor grăbit" - Laura Stoica, "Fată dragă, nu fi tristă" - Mădălina Manole, "Vara nu dorm" - Connect R, "Acasă" - Smiley, "Cât de departe" - Holograf sau "Apa" - Loredana.

Concurenții vor fi acompaniați de Big Band-ul Radio România și Orchestra Operei din Brașov, sub bagheta dirijorilor Ionel Tudor și Andrei Tudor.

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradițională românească și prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

A XIX-a ediție a Festivalului Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22 - 25 august, la Brașov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.621 secunde