Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

"Fata babei și fata moșneagului" se întoarce la teatru

Ştire online publicată Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

 Cei mai mici spectatori sunt așteptați, duminică, 11 noiembrie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, la spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă. Regia și scenariul poartă amprenta lui Daniel Stanciu, scenografia este semnată de Delia Cornelia Ioaniu, iar muzica de Dan Bălan. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani și durează 55 de minute. Reprezentanții instituției de cultură susțin că originalitatea cu care s-a transpus în scenă binecunoscuta și îndrăgita poveste a lui Creangă, cu prezența actorului lângă păpușa personaj, dăruiește spectacolului un plus de interes în vizionarea lui.

Mai mult decât atât, spectatorul este fascinat prin povestea în sine, dar și prin modul în care sunt vizibile mișcarea și interpretarea personajelor păpuși, expresivitatea acestora din urmă fiind predominantă. Reacțiile spectatorilor mari și mai ales mici sunt atât de spontane încât ideea că răul este pedepsit întotdeauna devine foarte clară. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Tudor Gheorghe revine joi, 25 octombrie, ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor pentru a susține un concert special, „Tot ce-i românesc nu piere” ...
Sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 11.00, Trupa „Suflețel” vă așteaptă la restaurantul „Harlequin” din Mamaia, la „Greierele și Furnica”, un ...
Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului organizat de Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski” continuă, duminică, 11 noiembrie, începând cu ora 18.30, cu ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Studenții Universității „Ovidius” din Constanța par să fi intrat deja în secolul XXII. Aceștia au prezentat, recent, la București, în cadrul festivalului de Știință și ...
Teatrul de Stat Constanța bucură constănțenii duminică, 22 septembrie, cu începere la ora 19.00, cu un spectacol apreciat de publicul de toate vârstele și de orice ...
Teatru, balet, ceramică, artă teatrală, dans popular, dans modern, muzică ușoară, pictură, fotbal, baschet, înot, șah, matematică aplicată, fanfară, electronică, taraf ...
Ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, este pus pe fapte mari. Vrea să reformeze complet învățământul liceal. După ce a impus ca la liceu să ajungă doar elevii cu medii ...
Săptămâna aceasta, elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale se antrenează, alături de echipajul fregatei „Regele Ferdinand“ (F221), în cadrul ...
Biblioteca Municipală Mangalia - Direcția de Cultură și Sport găzduiește, astăzi și mâine, cea de-a III-a ediție a Atelierului de pictură icoană pe sticlă ...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța și Asociația Culturală DAR DEVELOPMENT din București, invită publicul iubitor de frumos ...
Ministerul Educației a luat o măsură drastică în ceea ce privește liceele cu zero promovabilitate la Bac 2019. Potrivit Ordinului de Ministru 5090/2019, publicat deja în ...
Robotul Nao își începe periplul prin școlile din Constanța. Prima întâlnire cu elevii va fi vineri, la Școala nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanța. Începând cu ora ...
Nici nu a început bine școala că au și apărut primele incidente violente. Sunt profesori agresivi, sunt copii agresivi, sunt părinți agresivi. Este eșecul unui sistem unde încă ...
Elevii Liceului Teoretic „George Călinescu” au primit, zilele trecute, vizita polițiștilor din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității al ...
Constănțenii sunt invitați mâine seară, de la ora 19.00, la concertul simfonic „Medalion – Dinos Constantinides”, la Teatrul Național de Operă și Balet ...
Facultatea de Litere - Departamentul de Limbi moderne pentru facultățile nefilologice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) ...
Studenții și studenții doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaște, pe lângă creditele transferabile dobândite, evident, în ...
Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța a găzduit, luni, activitatea educațională „Profesorul - meșter al sufletelor”. Evenimentul face parte ...
Spectacolul de teatru „Puricele în ureche” revine, săptămâna viitoare, la Constanța. Piesa va fi prezentată vineri, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură ...
Județul Constanța are o Patrulă de Reciclare pe cinste. Echipele de elevi de la malul mării au reușit să strângă cantități record de deșeuri, obținând, în premieră, un premiu ...
A fost un week-end plin de acțiune, cu trick-uri tari, atmosferă incendiară și rideri de excepție la Gravity Park din Constanța. Ediția 2019 a Gravity Summer ...
Miercuri, 18 septembrie 2019, începând cu ora 11.00, în Sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ Constanța, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va ...
Liceul Teoretic „George Călinescu” a primit, zilele trecute, în cadrul unei recepții care a avut loc la reședința ambasadorului Marii Britanii în ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Monden
Fun Arhiva