Eveniment la Facultatea de Educație Fizică. 120 de elevi, "Campioni speciali" pentru o zi
559
Articole de la același autor
Joi, ședința cu directorii de școli și licee
16 Aprilie 2019
Ce zi tristă… A murit un Maestru al literaturii
27 Mai 2019
Constănțeni prezenți la Congresul de istorie a presei românești
11 Aprilie 2019
Mâine, de la ora 10.00, în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport - Universitatea "Ovidius" din Constanța, se va desfășura activitatea "Campioni speciali". Aceasta este înscrisă în calendarul proiectului județean "Învăț să fiu campion", desfășurat în anul școlar 2018- 2019, informează ISJ Constanța.
Proiectul este coordonat de către Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă din Constanța și Facultatea de Educație Fizică și Sport - Universitatea "Ovidius" din Constanța.
Evenimentul presupune implicarea elevilor cu cerințe educative speciale în activități de tip nonformal și promovarea stării de bine în rândul acestora.
La acțiune, vor participa cadre didactice atât din învățământul preuniversitar special, cât și cel universitar, voluntarii - studenți, care, prin activitățile propuse, vor crea o atmosferă de sărbătoare.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 31 Mai 2019
Vineri, 31 Mai 2019
Joi, 30 Mai 2019
Miercuri, 22 Mai 2019
Marţi, 21 Mai 2019
Vineri, 10 Mai 2019
Joi, 18 Aprilie 2019
Miercuri, 15 Mai 2019
Joi, 09 Mai 2019
Miercuri, 17 Aprilie 2019