ELEVII CU SCUTIRE LA SPORT VOR FACE ȘAH!

494
ELEVII CU SCUTIRE LA SPORT VOR FACE ȘAH! - sah1442341950-1532354449.jpg

Articole recomandate

Elevii scutiți la orele de educație fizică și sport vor practica șahul, conform unei hotărâri a ministrului educației naționale, Valentin Popa, se arată într-un comunicat de presă al Federației Române de Șah transmis, luni, agenției AGERPRES.


"Anunțăm, cu satisfacție, faptul că introducerea șahului în sistemul românesc de învățământ are o nouă componentă. Ne referim la faptul că elevii scutiți de efort la orele de educație fizică vor face șah. Legat de acest subiect, ministrul Educației Naționale, profesorul universitar Valentin Popa a răspuns luni favorabil solicitării formulate în acest sens de Sorin Iacoban, președintele Federației Române de Șah, și Ionuț Dobronăuțeanu, președinte adjunct al Federației Europene de Șah. Reamintim, în context, că pregătirea cadrelor didactice va fi făcută în colaborare cu Casa Corpului Didactic. Până în prezent, un număr de 2.500 de profesori de educație fizică și sport au fost deja pregătiți în acest sens", se arată în comunicatul citat.

"Este un proiect pe care îl apreciez ca fiind extraordinar. Spun aceste cuvinte, deoarece sunt puțini cei care și-au pus problema ce fac elevii care sunt scutiți de orele de educație fizică", a declarat ministrul Valentin Popa, scrie digi24.ro

Prin intermediul programului intitulat "Educație prin șah", 500 de școli din întreaga țară au primit 5.000 de seturi de șah, precum și manuale. Există deja programe școlare pentru primii doi ani de studiu aprobate de către Ministerul Educației Naționale.

Această inițiativă vine în contextul Declarației Parlamentului European nr. 50/2011 privind introducerea șahului în sistemele de învățământ ale țărilor membre. În România, acest lucru a fost implementat în primă fază prin emiterea a două ordine ale Ministrului Educației din 2014.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5003 secunde