Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Ei sunt marii câștigători ai festivalului "Aplauze", de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân"

Ştire online publicată Luni, 29 Mai 2017
de Andreea PERHAIȚĂ

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Elevi „Aplauze”, organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“, s-a încheiat, odată cu festivitatea de premiere. Pe parcursul celor două zile de reprezentații, tinerii actori au avut ocazia

să-și măsoare talentul și să vadă cum se pregătesc colegii lor din alte licee.

Juriul, format din prof. Daniela Vițcu-Hanțiu, decanul Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, prof. Ramona Iacov, de la Facultatea de Arte a Universității „Hyperion” din București, și Bogdan Caragea, actor și director de scenă la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, a acordat patru premii speciale, patru premii pentru interpretare, trei premii pentru reprezentații și trofeul festivalului. Acesta a fost câștigat de trupa „În dulcele stil clasic” a Liceului Teoretic „Ovidius”, care a prezentat piesa „Hamlet, prinț al Danemarcei”, după William Shakespeare.

Premiul întâi a ajuns la trupa Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, care a prezentat piesa „Cumetrele”, de Michel Tramblax. Premiul al doilea a fost obținut de trupa „Arthesium” a Liceului Teoretic „Hyperion” din București, cu piesa „Vinovatul”, de Ion Băieșu, iar premiul al treilea a mers la trupa Școlii „Isidora Sekulic” Novi Sad din Serbia, care a prezentat piesa „Hamlet”, de William Shakespeare.

Premiul pentru cel mai bun actor a fost câștigat de Alexandru Agafiței de la trupa „Thalia” a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța, pentru rolul din piesa „Ursul”, de Anton Pavlovici Cehov, iar cea mai bună actriță a fost desemnată Cristina Petre, de la trupa „Arthesium”, a Liceului Toeretic „Hyperion” București, pentru rolul din piesa „Vinovatul”.

Premiile pentru rol secundar au ajuns la Victor Ignat de la trupa „Noi” a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, pentru interpretarea din piesa „Mic îndrumător de școală nouă”, de Călin Ciobotari, Vladimir Helmis și Radu Horghidan, și la Smaranda Ciobanu, de la trupa Liceului „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, pentru interpretarea din piesa „Cumetrele”.

Trupa „Noi” a CNMB a primit premiul pentru originalitate, pentru piesa „Mic îndrumător de școală nouă”, trupa „Step by Step” de la „P.R. Slaveikov” Highschool Dobrich - Bulgaria a primit premiul pentru mișcare scenică, pentru piesa „1944”, de Dimitar Dimitrov, trupa „Thalia” a Colegiului Tehnic de Electronică și Telecomunicații „Gh. Mârzescu” din Iași a primit premiul pentru costume, pentru piesa „Doctor fără voie”, de Moliere, iar trupa „MDT” de la Colegiul Național „G. Munteanu Murgoci” din Brăila a primit premiul pentru spectacol în limbă străină, pentru piesa „Apostrophe’s” de Bradley Hayword.

v v v

„Ca o concluzie a acestei ma-nifestări înscrisă în Calendarul Activităților Educative Naționale, putem remarca implicarea și interesul elevilor și profesorilor participanți, precum și dorința exprimată de aceștia de a reveni și la următoarea ediție a festivalului”, a declarat prof. Florentina Gheorghe, reprezentantul CNMB. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Luna mai a venit cu rezultate minunate pentru elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”. Tinerii constănțeni au strălucit la concursurile internaționale la care ...
Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” vor participa, săptămâna aceasta, la două festivaluri internaționale de animație din țară: Festivalul ...
Vrei să mergi gratuit la festivalurile Untold și Neversea, înscrie-te în echipa de voluntari și vei avea parte și de muzică și de o experiență din spatele scenei.Organizatorii ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” îi așteaptă pe cei mici, duminică, 8 decembrie, ora 10.00, la o nouă întâlnire cu „Spărgătorul de nuci” ...
În acest sfârșit de săptămână, aveți posibilitatea de a merge la o mulțime de filme bune. De exemplu, puteți opta pentru „Frozen/ Regatul de gheață II”, care va ...
Dacă este weekend, atunci ieșiți din casă și bucurați-vă de toate surprizele care vă așteaptă în oraș, relaxați-vă, luați o gură de aer curat, pentru că ...
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța organizează, luna aceasta, expoziția cu titlul „România: 30 de ani de istorie contemporană. Decembrie 1989 - ...
vineri, 6 decembrie Lansare de carte, la Constanța
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Consiliul Județean Constanța și Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu ...
„Eu dau banu', eu dau ora exactă!”, duminică, 8 decembrie, ora 19:00, Casa de Cultură a Sindicatelor din ConstanțaTeatrul Principal aduce la Constanța un ...
„Billy șchiopul”, sâmbătă, 7 decembrie, ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța!Billy este schilodul din Inishmaan, orfanul tratat cu totală lipsă de ...
Actorii Teatrului de Copii și Tineret „Căluțul de Mare” vă așteaptă la un spectacol special, astăzi, de la orele 10.00 și 11.30, cu ocazia Sfântului Nicolae: ...
La doar o zi de la sărbătorirea Sfântului Nicolae, pe 7 decembrie, creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș. Potrivit ...
Și în Constanța, ca de altfel în restul țării, există oameni cărora, deși au la bază o cu totul altă meserie, le place să scrie, iar ce le iese din condei sunt adevărate opere de ...
Teatrul „Principal” vă răsfață, duminică, 8 decembrie, de la ora 19.00, cu o comedie politică intitulată sugestiv „Eu dau banu', eu dau ora exactă!”, de ...
Mâine, începând cu ora 19.00, este programat spectacolul „Billy șchiopul”, o comedie neagră a autorului irlandez Martin McDonagh, în regia lui Vlad Massaci ...
Mâine, 6 decembrie, este sărbătoare mare. Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni și unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți prăznuit de către ...
Conducerea Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța vă invită astăzi, 5 decembrie, de la ora 19.00, la „Profesiunea doamnei Warren”, un spectacol de George ...
Deși fac o muncă ce implică mari responsabilități și au în grijă patrimonii culturale de o valoare inestimabilă, muzeografii nu sunt recompensați pe măsura efortului depus. Tocmai ...
Zilele trecute, la Școala Gimnazială „Lucian Grigorescu” din Medgidia a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la concursul de creație ...
Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că va cere profesorilor să nu le mai ceară copiilor să memoreze comentarii, potrivit Agerpres.„Răspund în calitate de profesor de ...
La Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, au avut loc, zilele trecute, o serie de activități ce au marcat 101 ani de la Unirea de la Alba-Iulia, care a dus la ...
Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” găzduiește, astăzi, începând cu ora 18.00, spectacolul de folclor „Sărbători populare ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța vă invită, joi, 5 decembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, la ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Actual
Economie Fun Arhiva