Două eleve de la Colegiul „Regina Maria”, premiate la București

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 19 Noiembrie 2019 187
Elevele Lăcrămioara Bădulescu și Izabela Andra Lungu, de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, au fost recompensate, recent, pentru lucrările lor, cu premiul special al juriului și mențiune, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a Concursului Național de Arte Plastice „Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”. 


Evenimentul a fost organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română, cu sprijinul Solidarității Olimpice. 


La faza finală a concursului, au fost promovate peste 700 de lucrări, provenite de la 136 unități de învățământ din București și alte 22 de județe (Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Cluj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Suceava, Tulcea), înscrise pe trei categorii de vârstă: 6-10, 11-14 și 15-18 ani. 


Potrivit consilierului de imagine al colegiului constănțean, prof. Monica Enache, din cele 100 de lucrări expuse, 45 au fost premiate, iar expoziția, al cărui vernisaj a avut loc în ziua decernării premiilor, a fost găzduită de Muzeul Sportului din București. 


La final, laureații au primit diplome, albume de artă și materiale de pictură. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei