"Don Pasquale" revine la Constanța

264

Articole de la același autor

Sâmbătă, 22 septembrie, începând cu ora 19.00, artiștii Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" (TNOBD) vor juca, din nou, "Don Pasquale" de Gaetano Donizetti.

Regia artistică este semnată de Lucia Cicoară Drăgan, iar scenografia îi aparține Eugeniei Tărășescu Jianu. Pe scenă vor urca Orest Pâslariu, Marius Eftimie, Doru Iftene, Smaranda Drăghici, Laurențiu Severin, Ștefan Lepădatu, Cezar Gribnic, Daiana Gavrilescu, Mihaela Tănase, Adrian Renea. Alături de aceștia se vor afla dirijorul Gheorghe Stanciu și maestrul de cor Adrian Stanache.

"Don Pasquale" este o operă bufă în trei acte, care durează în jur de două ore și jumătate.

Acțiunea începe cu bătrânul Don Pasquale, care, deși bogat, este singur și decide să se însoare, dorindu-și, totuși, o soție tânără și frumoasă. Doctorul Malatesta, prieten al casei, îi vorbește despre sora lui, Sofronia, abia ieșită de la mănăstire. Don Pasquale pare încântat. Cu ocazia acestei căsătorii, el este hotărât să-l alunge din casa pe Ernesto, nepotul său, pe care îl dezmoștenește din cauza dragostei acestuia pentru o frumoasă actriță, pe nume Norina. Amuzat și neîncrezător, la început, Ernesto își va da seama că toate visele sale de fericire vor fi nemilos spulberate. În acest timp, frumoasa Norina nici nu bănuiește gravele evenimente ce se petrec. Scrisoarea "de adio" pe care o primește de la Ernesto o nedumerește, dar sosirea doctorului Malatesta o va lămuri și liniști.

Pentru a-și ajuta prietenii, pe Ernesto și pe Norina, șiretul doctor a pus la cale un plan dibaci: o va prezenta pe Norina lui Don Pasquale drept sora sa, va înscena o căsătorie, după care tinerei fete îi va reveni sarcina de a-l exaspera pe bătrânul nesăbuit care, în final, va fi fericit să afle adevărul și, mai ales, va trebui să încuviințeze căsătoria "soției" sale cu nepotul său, Ernesto. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 15 Septembrie 2018
Stire din Cultură-Educație : Teatrul  "Oleg Danovski" joacă  în deplasare
Sâmbătă, 15 Septembrie 2018
Stire din Cultură-Educație : "Rățușca cea urâtă" se întoarce la teatru
Pagina a fost generata in 0.433 secunde