Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Doi profesori de la "Ovidius" au lansat o carte privind sistemele sociale

Ştire online publicată Vineri, 09 Noiembrie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Doi profesori cunoscuți de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, conf. univ. dr. Cristina Flaut și prof. univ. dr. Daniel Flaut, în colaborare cu un altul din Cehia, conf. univ. dr. Sarka Hoskova-Mayerova, au lansat, luna aceasta, cartea cu titlul „Models and Theories in Social Systems”.

Cartea a apărut la editura „Springer” din Germania, care are o tradiție de 176 de ani și este componentă a „Springer Nature”, un editor global care servește și sprijină comunitatea de cercetare. Până acum, „Springer” a publicat circa 295.000 de cărți, dintre care peste 150 au fost semnate de laureați ai premiului Nobel.

„Această carte prezintă în mod concis o gamă largă de modele și teorii privind sistemele sociale. Datorită spectrului larg de subiecte care implică sisteme sociale, sunt discutate diverse aspecte legate de științe sociale, matematică, statistică, educație și economie. Lucrarea este rezultatul colaborării științifice dintre cercetători de la Universitatea «Ovidius» și din alte universități din țară și străinătate. Cartea, de aproape 600 de pagini, este structurată pe patru părți, totalizând 29 de capitole. În prima parte sunt studiate ideile din spatele descoperirilor științifice. Cea de-a doua parte se referă la teorii în sisteme sociale. Partea a treia cuprinde modele în sisteme sociale, iar a patra și ultima este dedicată metodelor matematice în științele sociale”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, prof. univ. dr. Daniel Flaut.

Acesta a precizat că, având în vedere aria sa largă de acoperire, cartea va oferi cititorilor un prețios punct de plecare pentru explorarea acestor domenii bogate, vaste și în continuă extindere a cunoașterii.

PUBLICITATE
Citeşte şi
A mai rămas doar o zi până la debutul ediției cu numărul 51 a Sesiunii Științifice Internaționale „Pontica”, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie ...
Sala senatului Universității „Ovidius” din Constanța este plină de doamne și domnișoare. Femei care au mușcat din dulcele fruct al afacerilor ...
 Vineri, 2 noiembrie, începând cu ora 10.00, în Sala „Robert Schuman” a Facultății de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, va avea ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Stagiunea lunii aprilie se va încheia la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” cu unul dintre cele mai aplaudate titluri ale curentului verist ...
Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, ajunsă la 50 de ani de existență, și-a omagiat foștii și actualii elevi și profesori, inaugurând ...
Bucuria este motivul care ar trebui să predomine în preajma Sărbătorii Pascale, iar pentru copii, fiecare cadou este un motiv de bucurie.Astfel că și anul acesta, la fel ca în ...
Săptămâna ce urmează rezervă pentru micul public două spectacole sufletiste cu menirea de a ne introduce în atmosfera Sărbătorilor Pascale, dar și să ne bucure cu ...
Grădinița cu program prelungit „Perluțele Mării“ din Constanța a organizat, zilele trecute, un nou eveniment de învățare/predare/formare de scurtă durată, derulat în ...
Week-end-ul trecut, „Dumnezeu a fost arestat!“. Nu știți despre ce este vorba? Vă spunem noi! Colegul nostru ziarist și scriitor Ion Tița-Călin și-a lansat, în ...
Duminică, 21 aprilie, de la orele 10.00 și 11.30, regizorul Valentin Dobrescu, vă invită la sediul Teatrului de Copii și Tineret „Căluțul de mare”, la o nouă ...
Spectacolul „Sinteza-Rapsodia” al trupei „Phoenix” care urma să aibă loc, sâmbătă, 20 aprilie, la Casa de Cultură Constanța, s-a amânat pentru data de ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” vă propune pentru duminică, 21 aprilie, ora 19.00, „O noapte la Veneția” de Johann Strauss. Spectacolul ...
vineri, 19 aprilie Jurjak vine la Doors Club
Doors Club îți dă în această sâmbătă întâlnire cu Jurjak, o trupă de electro-blues care îl are drept solist pe George Petroșel. La ora 21.00 sunteți invitați ...
Pentru că a existat cerere din partea publicului, Teatrul de Stat din Constanța (TSC) va mai pune, o dată, în scenă, în acest week-end, piesa „Gaițele” de ...
Reînscrierile copiilor la grădiniță vor începe pe 6 mai, iar înscrierile pe 21 mai, informează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale. "Ministerul Educației ...
Legendara trupă „Phoenix” va susține sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 19.00, un concert de zile mari, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Intitulat „Sinteza - ...
Elevii Școlii nr. 43 „Ferdinand” din Constanța au desfășurat, săptămâna aceasta, o serie de activități de informare a elevilor claselor a IV-a, toate reunite sub ...
Elevii de clasa a IV-a care vor să-și verifice cunoștințele la matematică sunt așteptați să susțină testarea pentru clasa a V-a, la Școala Spectrum din Constanța. În funcție de ...
Într-o sală întunecată, bătrânicioasă, cu scaune de lemn de acum 30 de ani și unde din cauza curentului mulți și-au păstrat hainele pe ei, directorii de unități de învățământ din ...
Reînscrierile copiilor la grădiniță vor începe pe 6 mai, iar înscrierile pe 21 mai, informează un comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, consultat de Agerpres ...
Devenită deja o tradiție, legătura strânsă dintre Rompetrol Rafinare și studenții constănțeni a marcat un nou episod, ieri, la Universitatea ...
Dacă, în anii trecuți, Sfântul Gheorghe era sărbătorit de toată lumea la data de 23 aprilie, anul acesta, cei care poartă numele Gheorghe, Gheorghiță, George sau Georgeta își vor ...
Directorii tuturor unităților de învățământ din județul Constanța s-au reunit, la această oră, la invitația conducerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pentru a dezbate ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Monden
Fun Arhiva