Disperare sau șmecherie? Cum fentezi admiterea la liceu

2640
19
Disperare sau șmecherie?  Cum fentezi admiterea la liceu - fond-1442762735.jpg

Articole de la același autor

Prima săptămână de școală a prilejuit în special elevilor constănțeni de-a IX-a și părinților lor să descopere că în clasele pe care le știau cu anumite efective au apărut… modificări stranii.

Părinții elevilor care anul acesta au fost admiși în licee constănțene pe care nu și le doreau nu încetează să spere că își mai pot muta copiii acolo unde credeau ei că or să ajungă încă dinaintea Evaluării Naționale.

Invocând neștiința, graba ori lipsa de consultare a profesorilor în completarea codurilor din celebra Fișă de opțiuni, mulți dintre aparținători forțează aprobări, folosind tot soiul de tertipuri. Cum sunt "râvnitele" locuri speciale pe-tru romi, cam câte două în fiecare liceu, și despre care toată lumea afirmă că s-au ocupat pe falsuri în… apartenență.

Există o condiție absolută pentru transferuri: media

Săptămâna trecută, la Inspectoratul Școlar Județean au avut loc două consilii de administrație, prin care au fost aprobate sau nu alte noi schimbări dintr-un liceu în altul în județul Constanța.

În ședința din 14 septembrie, au fost analizate solicitările depuse în perioada 1 august-14 septembrie, iar pe 16 sep-tembrie, adică în interval de două zile, au mai apărut încă 12 solicitări.

Conform listei făcute publice, în primul consiliu de administrație am constatat numeroase aprobări de schimbare a repartizării pe baza locurilor rămase libere. Spre exemplu, de la liceul din Dobromir la cel din Cobadin, unde rămăseseră 13 locuri libere, sau de la liceul constănțean "Gh. Miron Costin" la Colegiul Dobrogea Castelu, care avea 31 de locuri libere, de la Mangalia, la Colegiul "Tomis" din Constanța, unde mai erau cinci locuri, sau de la Liceul "Virgil Madgearu" la Liceul "Lazăr Edeleanu" din Năvodari, care mai avea 11 locuri libere.

"Majoritatea solicitărilor rezolvate s-au referit la revenirea în localitatea de domiciliu. Unii dintre cei respinși într-o primă etapă au revenit cu precizări suplimentare care ne-au permis să aprobăm transferul", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Alina Codreanu, inspector școlar general adjunct, adăugând că încă mai sunt părinți care încearcă să fenteze repartizarea computerizată, cu toate că sunt conștienți că nu au șanse copiii lor, întrucât au media mai mică decât cea a ultimului admis.

De la Medgidia, la Constanța

Au existat și excepții, cum este cazul unei eleve transferate de la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Medgidia la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", ai cărei părinți au plecat la muncă în străinătate, iar fata a fost încredințată bunicilor din Constanța.

"Atâta timp cât nu ia locul nimănui și efectivul de la clasă a permis, am acceptat numai transferuri cu medii mai mari decât media ultimului admis. Oricât de mult au insistat părinții să fenteze admiterea", a mai adăugat același inspector general adjunct.

Întrebată dacă încă se mai primesc solicitări de schimbare a repartizării, prof. Codreanu a răspuns că este dreptul părintelui de a încerca să caute soluția cea mai bună pentru copilul său, iar ISJ Constanța nu va putea refuza acest drept, atâta timp cât la art. 225 al Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) este prevăzut că, în situații excepționale, transferurile elevilor în timpul semestrului se pot efectua cu aprobarea consiliului de administrație al ISJ. 

Comentează știrea

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Florin
21 septembrie 2015
Urgent! Lucru la domiciliu!

Afacere online acasa! Ce faci cand ti se termina banii si nu gasesti nicaieri nici un job mai bun? Aceasta problema o poti rezolva chiar acum! Iti oferim o afacere la cheie, cu castiguri chiar si din prima luna. Lucrezi elegant, fara sefi, fara sa fii obligat sa construiesti retele de oameni, pentru a putea castiga bani. Iti trimitem tot pachetul de informatii, dupa ce ne contactezi la adresa de email: [email protected]

stela
21 septembrie 2015
oferta

CAUTAM colaboratori , Operator PC online ( de acasa ) Program recomandat : 1-2 ore zilnic Contract legal,venituri suplimentare motivante,scrisoare de recomandare ! Informații COMPLETE si CORECTE despre proiect ! Important ca oamenii să știe absolut totul despre proiect, iar asta NU se poate realiza prin câteva fraze scurte și citite rapid ! Aici este vorba despre foarte multe informații si din această cauză ele sunt împărțite în mai multe lecții și oferite tuturor în mod gradat, sistematic, NUMAI pe email ! Lectiile va arata cum sa realizati profituri in acest proiect ! Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice și se poate lucra de oriunde din țară și din străinătate. Pentru a primii mai multe detalii, trimiteti PROIECT la adresa de email: [email protected]

Nu e greu...
21 septembrie 2015
sa fentezi Inspectoratul

Cand vrea sa fie fentat, va fi fentat. In rest, in majoritatea cazurilor, ii fenteaza el pe altii!

BREAKING NEWS
21 septembrie 2015
STAN ISI PIERDE SUSTINATORII

Biroul de presa al nevestelor vesele din politica/si invatamantul constantean a anuntat ca d-na director stan de la sc. 28, 'Dan Barbilian' Constanta risca sa ramana fara sustinere, deocamdata in scoala pe care o conduce! Cititorii se intreaba, pe buna dreptate, cand va fi "scapata din brate" si de catre ISJ... Urmarim cu interes stirile!

parinte
21 septembrie 2015
mafia machedoneasca

Poate cerceteaza DNA ul cum machidonul Darlaiane Nicola a intrat la Colegiul Mircea pe locurile rezervate romilor. Oare nu ii e rusine mamei lui profesoara de religie la acest colegiu ...?

CEA MAI BUNA VESTE
21 septembrie 2015
DIN ULTIMII 4 ANI!

Felicitari celor care au inteles ce se petrece in aceasta scoala, si s-au trezit in sfarsit! Nu va mai lasati manipulati!

alt parinte
21 septembrie 2015
nu e singurul caz

Este o practica frecventa, se intampla si la alte licee. Ce are de spus inspectoratul in legatura cu aceste cazuri, care apar an de an?

Răspuns la: mafia machedoneasca
Adăugat de : parinte, 21 septembrie 2015
Poate cerceteaza DNA ul cum machidonul Darlaiane Nicola a intrat la Colegiul Mircea pe locurile rezervate romilor. Oare nu ii e rusine mamei lui...
parinte de fost elev
21 septembrie 2015
inainte era altfel

Cu ani in urma, nici macar in clasa a X-a n-am reusit sa-mi transfer copilul la alt liceu, dar in sem. I ?

herodot
21 septembrie 2015
Decebal

sa ne zica si noua Svinarciuc cum transfera elevii din familii de aromâni, intrati la licee "mai slabe", pe locuri rezervate etnicilor rromi in lic Decebal? isi mai aminteste?

Răspuns la: inainte era altfel
Adăugat de : parinte de fost elev, 21 septembrie 2015
Cu ani in urma, nici macar in clasa a X-a n-am reusit sa-mi transfer copilul la alt liceu, dar in sem. I ?
BREAKING NEWS 2
21 septembrie 2015
DEMISII DIN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE

Biroul de presa mentionat mai sus aduce urmatoarea completare: mana dreapta a directoarei sc.28 a demisionat din CA. Vom reveni cu stiri de ultima ora pe parcursul zilei.

19 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.873 secunde