Descoperire prețioasă, la Constanța. Mărturii de acum 2.000 de ani despre romani și poetul Ovidius

Un artefact vechi de 2000 de ani a fost expus publicului larg în premieră la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Artefactul, găsit întâmplător pe teritoriul Dobrogei în anul 2012, a atras imediat atenția specialiștilor. Astăzi, inscripția poate fi admirată în muzeu, la etajul I.

"Este un decret gravat în marmură din timpul împăratului Tiberius, expus în premieră la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Artefactul îmbogățește colecția de mărturii epigrafice din perioada romană timpurie, deținută de MINAC. Textul, în limba greacă veche, a fost descifrat, tradus, interpretat și făcut cunoscut în lumea științifică internațională de către cercetătoarele constănțene Maria Bărbulescu și Livia Buzoianu în timpul simpozionului "Interconnectivity in the Mediterranean and Pontic World during the Hellenistic and Roman Periods", organizat la Constanța în vara anului 2013. Importanța inscripției rezidă și din faptul că atestă informații transmise de poetul latin Ovidius, sursă literară considerată de multe ori inexactă, în virtutea unui clișeu ce pare a fi demontat treptat de descoperirile recente. Datorită semnificației sale pentru istoria litoralului vest-pontic, inscripția va fi inclusă în expoziția permanentă a muzeului, probabil în sala dedicată perioadei romane timpurii, situată la etajul I al MINAC" a declarat Irina Nastasi, muzeograf în cadrul MINAC.

Descoperit întâmplător

Decretul fragmentar în marmură a fost descoperit întâmplător în anul 2012, în comuna Săcele din județul Constanța. Specialiștii susțin că provine probabil de la Histria. Este foarte important deoarece grație acestui artefact avem ocazia de a cunoaște situația de pe litoralul vest-pontic, la începutul domniei lui Tiberius.

Primele rânduri și sfârșitul textului lipsesc, iar unele litere sunt șterse, scrierea însă este clară. Se relatează misiunea unui trimis al împăratului Tiberius în zonă,

în timpul legatului propraetor Lucius Pomponius Flaccus. Scopul misiunii este de a menține și salva părțile din Pontul Stâng ce țin de autoritatea romană. Oficialul înregistrează neliniștea orașelor față de manifestările de violență suportate de un polis (amintit la începutul decretului). De aceea, propune garanții din partea barbarilor și orașului, după care părăsește zona. În același timp este trimisă o ambasadă și la Roma, la împărat. În a doua parte a decretului se menționează numele lui Iulius Vestalis. Acesta, constatând starea de slăbiciune a polisului, a convocat cetățenii și i-a îndemnat să se folosească de dreptul restituit de divinul Augustus, inclusiv în privința teritoriului.

Decretul descoperit de curând în Dobrogea arată așadar, o stăpânire romană recent instalată, dar și anumite dificultăți în raporturile cu barbarii din jur, specifice epocii. Confirmă epigrafic restabilirea unor raporturi juridice în vremea lui Augustus și mai ales prezența unor reprezentanți ai autorității romane cunoscuți din opera din exil a lui Ovidiu: Iulius Vestalis (Ex Ponto IV 7, 1-54; anul 12 p. Chr.) și Pomponius Flaccus (Ex Ponto IV, 9, 75-108), care au acționat inclusiv pe litoral, probabil în calitate de praefecti. Ultimul a revenit, după exercitarea consulatului (în anul 17 p. Chr.), la cârma provinciei Moesia (în anii 18-19 p. Chr.), funcția sa de legat imperial propraetor fiind consemnată și în decretul de față, sporindu-i valoarea documentară.

Puncte comune între textul lui Ovidius și inscripția de la Săcele

Punctele comune dintre textul literar al lui Ovidius și inscripția de la Săcele sunt: menționarea prezenței barbare în orașele vest-pontice și în teritoriul învecinat, manifestată prin jafuri constante și trimiterea lui Quintus Iulius Vestalis în vestul Pontului Euxin, cu misiunea de a consolida autoritatea romană în regiune.

Practica misiunilor diplomatice este întâlnită în regiunea vest-pontică mai ales în perioada elenistică, dar este propagată și în imperiul roman timpuriu. Inscripția de la Săcele, alături de altele din aceeași perioadă, reprezintă o dovadă a acestei practici în timpul Principatului. În general ambasadorii prezentau proble-mele întâlnite în relația cu barbarii, cereau recunoașterea unor drepturi sau doreau câștigarea bunăvoinței autorităților romane.