Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

DECIZIE SOC ÎN PRESA ROMÂNEASCĂ! Acuzatii grave la adresa unui mare jurnalist

Ştire online publicată Sâmbătă, 12 August 2017

Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) a decis suspendarea lui Doru Dinu Glăvan din calitatea de membru, la propunerea Comisiei de Onoare, Disciplină și Arbitraj, pentru "abateri foarte grave", a anunțat UZPR.

"Potrivit Statutului UZPR, între două adunări generale, activitatea operativă, la sediul Uniunii este asigurată de Consiliul Director. Consiliul Director a decis realizarea unui audit intern, menit a răspunde întrebărilor justificate privind o serie de măsuri unilaterale luate de fostul președinte al UZPR, fără informarea și aprobarea conducerii colective. Consiliul Director al UZPR a dat mandat secretarului general al Uniunii, secondat de predecesorul său, să se ocupe de organizarea integrală a pregătirii viitoarei adunări generale, care va avea ordinea de zi stabilită de conducerea colectivă", se arată într-un comunicat de presă remis sâmbătă AGERPRES de UZPR.

Potrivit sursei citate, orice implicare a fostului președinte în pregătirea vreunei adunări generale este "nestatutară".

Decizia privind suspendarea lui Doru Dinu Glăvan a fost luată joi de Consiliul Director al UZPR.

Vezi comentariile (0)
PUBLICITATE
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Proiectul Sunset Sea-mphony 2017 a intrat în ultima săptămână. „Avem deja în spate trei săptămâni, adică mai bine de 20 de concerte. Se întâmplă lucruri frumoase la Sunset ...
Elevii din clasa a V-a vor începe școala fără manuale. Ministrul Educației, Liviu Pop, a anunțat în urmă cu puțin timp că o parte din manualele noi ce urma să fie tipărite pentru ...
Mani Neumann, fost violonist al legendarei trupe Phoenix numit și „violonistul diavolului”, va susține mâine seară, începând cu ora 21.00, un concert de excepție ...
Festivalul Mamaia Fairytale aduce săptămână de săptămână în piațeta Casino din stațiunea Mamaia nume mari ale muzicii românești.Ovidiu Lipan Țăndărică a fost cel care a ...
Vineri, 18 august, la ora 22,19, un fax sosit la Inspectoratul Școlar Județean Constanța anunța revocarea inspectorului școlar general Gabriela Bucovală. Documentul, semnat de ...
Peste numai trei săptămâni începe școala, iar în multe unități de învățământ au fost deja făcute clasele și părinții au fost chemați pentru a face cunoștință cu cadrele didactice ...
Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Constanța, are deschisă, până la data de 6 septembrie, la Casa de Cultură din Mangalia, expoziția ...
Ion Pillat, George Călinescu, Liviu Rebreanu le-au dat de furcă absolvenților de clasa a XII-a care au susținut ieri proba scrisă la limba română, la cea de-a doua sesiune de ...
Revocată peste noapte, la sfârșitul săptămânii trecute, inspectorul școlar general Gabriela Bucovală consideră că motivele invocate de conducerea Ministerului Educației sunt ...
Ovidiu Lipan Țăndărică, alături de violonistul Mani Neumann și chitaristul Ulli Brand, doi muzicieni germani crescuți la școala veche și iremediabil îndrăgostiți de România și ...
Astăzi, a debutat cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2017. La proba scrisă de limba și literatura română au fost înscriși 842 de candidați, dar s-au prezentat numai ...
Trebuie să recunosc, încă din startul acestui editorial, că nu am agreat-o foarte tare pe profesoara Gabriela Zoe Bucovală, cea care a deținut, până vineri, funcția de inspector ...
Legendarul Jerry Lewis, actorul de comedie care a fost partener cu Dean Martin în anii 1950 și mai târziu a jucat în "The Nutty Professor" (1963) și în "The Bellboy" (1960) ...
Ștefan Bănică Jr. va susține un concert la Sala Sporturilor din Constanța pe 2 noiembrie 2017, începând cu ora 19:30. Concertul face parte din turneul de promovare al celui mai ...
1.000 de liceeni din șapte orașe din România, printre care și Constanța, vor lua parte, în perioada următoare, la Urban Up!, ateliere despre arhitectura urbană și mediul ...
Muzeul de Artă Populară din Constanța invită publicul să admire, în această perioadă, și icoanele dedicate Maicii Domnului. Una dintre cele mai reprezentative este icoana pe ...
Școala ar putea începe cu un nou inspector școlar general la Constanța. Ministrul Educației, Liviu Pop, ar fi trimis un fax pentru revocarea șefului ISJ Constanța, vineri seară ...
Scriitorul Mircea Țuglea, redactorul șef al Revistei „Tomis”, a plecat dintre noi, week-end-ul trecut, pentru a-și așterne pe hârtie ideile într-o altă lume, mai bună ...
Astăzi, începe sesiunea de toamnă a examenului național de bacalaureat. Prima probă este cea scrisă la limba și literatura română. La Constanța, s-au înscris 1.546 de candidați ...
Scriitorul Mircea Țuglea va fi înmormântat mâine, 21 august, ora 13:00, la Cimitirul Municipal din Constanța (cel de pe Str. Baba Novac, nr. 194). Cei care vor să participe ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Fun
Arhiva