Cum este sărbătorită Ziua Universală a Iei

307

Articole de la același autor

Anul acesta, Muzeul de Artă Populară Constanța sărbătorește Ziua Universală a Iei prin două evenimente: o expoziție temporară cu piese de colecție și o manifestare având ca invitate creatoare de ii din Breaza, județul Prahova.

Potrivit directorului instituției de cultură, Maria Magiru, expoziția "Tipologia iei" reunește 12 cămăși tradiționale din toate zonele etnografice ale țării, unele dintre ele cu o vechime de peste o sută de ani.

De asemenea, sunt prezentate patru cămăși lungi, cu poale din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara), Maramureș, Muscel (Argeș) și Dobrogea de Sud, precum și opt cămăși scurte (denumite în funcție de zona de proveniență: ie, spăcel, spătoi sau ciupag) din Banat, Suceava, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Bihor, Arad, Dâmbovița și Mehedinți. Pentru cei interesați să admire portul românesc, expoziția este deschisă până la data de 29 iunie.

Cel de-al doilea eveniment este intitulat "Ia românească - tradiție și artă" și va aduce pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară Constanța, pe 23 și 24 iunie, meșteri populari din localitatea prahoveană Breaza, considerată a fi unul dintre cele mai vestite centre de ii din țară.

Precizăm că Ziua Universală a Iei se sărbătorește anual, pe 24 iunie, de Sânziene. Prin dubla manifestare dedicată Zilei Universale a Iei, Muzeul de Artă Populară susține Festivalul Internațional de Teatru "Miturile Cetății", organizat de Teatrul de Stat Constanța, în perioada 20 - 27 iunie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.046 secunde