Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Cubul, câteva ecuații și o funcție le-au "dat de furcă" absolvenților de clasa a VIII-a, la evaluarea națională

Ştire online publicată Joi, 14 Iunie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Absolvenții de clasa a VIII-a au scăpat de examene, dar nu și de emoții. Ieri, aceștia au susținut proba scrisă la matematică. Și, chiar dacă subiectele nu au mai fost așa de ușoare precum cele la limba română, au răsuflat ușurați la ieșirea din săli că au terminat cu învățatul. Cel puțin până la toamnă. Mai au însă de așteptat cu sufletul la gură rezultatele la evaluarea națională și repartizarea computerizată la liceu.

La proba de ieri, subiectele la matematică le-au pus puțin mintea la contribuție. Dacă exercițiile de algebră au fost accesibile și au necesitat mai mult atenție, decât cunoștințe, la geometrie cubul le-a dat puțin de furcă elevilor. 

„A fost ușor, dar nu știu ce am făcut. Sper ca măcar 9 să iau. O să verific acasă cum era cu cubul, că unii colegi au făcut altfel. Acum să vedem cine a greșit. Aici mi s-a părut cel mai greu”, ne-a spus, la iesirea de la examen, o absolventă a Școlii Gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea” din Constanța. 

Alții nu erau așa de rezervați și își încurajau părinții, vădit agitați, că au făcut tot și că nu au cum să nu ia măcar 9,70.

„Exercițiile din prima parte au un grad mic de dificultate, verificând mai mult cunoștințele de bază ale candidatului. Aici ține cel mai mult de atenție, pentru că unii dintre candidați văd că e simplu, se grăbesc și greșesc. La subiectul al doilea, cel cu cubul, se punctau desenul, numerotarea cubului, apoi au avut de făcut niște ecuații, o funcție. Probabil că aici vor fi mici depunctări. În ce privește geometria, de la subiectul al treilea, gradul de dificultate a fost mediu și există avantajul că orice pas este punctat. Probabil că vor fi note foarte mari și anul acesta”, ne-a declarat un profesor de matematică.

Rezultatele vor fi afișate marți, 19 iunie, până în ora 12.00. Candidații nemulțumiți de note vor putea depune contestație în aceeași zi, între orele 14.00 și 19.00. Lucrările contestate vor fi reevaluate în intervalul 20 – 22 iunie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 23 iunie.

Imediat după, încep pregătirile pentru admiterea la liceu. 

Urmează repartizarea computerizată

Tot pe 23 iunie, va fi făcută publică și ierarhia județeană pentru repartizarea computerizată în vederea admiterii la liceu. Între 29 iunie și 3 iulie, candidații își vor putea completa opțiunile în fișele de înscriere, asistați de părinți și diriginți, pentru ca acestea să fie introduse în baza de date computerizată. Apoi, în intervalul 30 iunie și 3 iulie, părinții și candidații își vor putea verifica fișele cu opțiuni.

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților de clasa a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2018 - 2019 va avea loc pe 9 iulie și, în aceeași zi, vor fi comunicate rezultatele candidaților repartizați, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere. Începând de a doua zi, candidații își pot depune dosarele de înscriere la școlile la care au fost repartizați, pentru ca, pe 13 iulie, liceele să transmită situația locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă.

Între 16 și 18 iulie, comisia județeană de admitere va rezolva situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate. Din 18 iulie începe cea de-a doua etapă de admitere, pe locurile rămase libere.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Inspectoratul Școlar Județean, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, în parteneriat cu Palatul Copiilor Constanța și Clubul de Dans sportiv „Dance World ...
Aproape 150.000 de elevi au susținut, luni, proba la Limba Română din cadrul Evaluării Naționale. Profesorii care au corectat lucrările la limba și literatura română au ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Prestigioasa revistă „Ex Ponto - text, imagine, metatext”, editată la Constanța, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a ajuns la numărul 60. Și ...
Actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” răsfață în această săptămână micul public cu spectacole inspirate, înscenând poveștile ...
Învățământul profesional, șansa de a avea o meserie de viitor. „Trebuie schimbate mentalitățile familiilor!” În mai puțin de patru luni de zile, elevii de clasa a ...
Asociația Profesorilor Francofoni, filiala Constanța  și Colegiul Comercial „Carol I” au inaugurat pe 22 martie 2019  la Școala ...
Constănțenii sunt așteptați sâmbătă, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul de Stat, pentru o porție de râs, alături de actorii care vor pune în scenă piesa ...
„Frumoasa și Bestia” este un balet în două acte, ce va fi prezentat publicului, duminică, 24 martie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet ...
Săptămâna aceasta, sunteți așteptați la Cinema Cityplex Tomis Mall pentru a urmări o mulțime de filme. Dintre acestea, vă sugerăm în rândurile următoare câteva ...
Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța găzduiește, sâmbătă, 23 martie, de la ora 12.00, cea de a XIX-a ediție a festivalului interetnic ...
Mickey, Minnie, Goofy, Donald, Kion și Vampirina, dar și Bingo și Rolly le dau întâlnire copiilor la Cinema City, într-o proiecție specială de episoade în ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează, sâmbătă, 23 martie, de la ora 9.30, la campus, seminarul de perfecționare „Film im Daf-Unterricht” ...
Criticul și istoricul de film Tudor Caranfil a murit sâmbătă dimineață, în casa lui din București, a confirmat Irina-Margareta Nistor pentru News.ro. "Am călătorit mult ...
Astăzi, de la ora 12, la sala de prezentare a Liceului Teoretic Internațional de Informatică din Constanța, va avea loc festivitatea de lansare a celei de-a treia cărți ...
Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia obține noi premii internaționale. Continuând tradiția participării la concursuri extrașcolare de înaltă ...
Chiar dacă până la sfintele sărbători pascale mai este o lună, Teatrul de Stat Constanța (TSC) va prezenta, încă de astăzi, piesa lui August Strindberg, „De Paști. Săptămâna ...
Din ce în ce mai mulți tineri din Constanța iau în calcul ca, după terminarea liceului, să plece la studii în străinătate. Unii ezită de teama că a face facultatea în străinătate ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” își încântă publicul, sâmbătă, de la ora 19.00, cu „Nunta lui Figaro”, o operă în patru acte, care se va ...
Marți, 26 martie, de la ora 20.00, Andrei Duban și soția sa, Grațiela, vă invită la piesa „Iubito, îți rămân dator”, o comedie amuzantă despre ...
„Rockabella“ și „Fameless“ vor concerta, astăzi, 21 martie în clubul „Doors“ din Constanța. Pentru cei care nu știu ...
„Mica sirenă” va reveni pe scena restaurantului „Harlequin” din Mamaia, sâmbătă, 23 martie, ora 11.00. Spectacolul este pus în senă de către actorii ...
Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, a fost prezent, ieri, la Constanța, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Marius Horia Țuțuianu și ...
Social Sănătate Eveniment
Sport Cultură-Educație Politică
Economie Actual Monden
Fun Arhiva