Credincioșii îi comemorează pe Sfinții martiri de la Niculițel

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 04 Iunie 2020 157
Astăzi, 4 iunie, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului spun că aceștia au fost descoperiți într-o criptă a bazilicii din Niculițel, județul Tulcea. După martiriul lor, moaștele au fost așezate într-o raclă și depuse în criptă, iar în interior, pe peretele de la intrare, a fost inscripționat textul „Martirii lui Hristos”, urmat de numelor lor.

Acești patru mucenici de la Niculițel au pătimit împreună, iar martirajul a avut loc în a doua jumătate a secolului al IV-lea. După descoperirea moaștelor, în anul 1971, cu prilejul unor surpări de teren datorate unor ploi abundente, relicvele au fost luate de arhiereul-vicar de atunci, Gherasim Constănțeanul și depuse în biserica mânăstirii Cocoșu, din jud. Tulcea, unde se află și astăzi. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această dimineață, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la biserica cu hramul celor patru sfinți martiri, din cartierul constănțean Faleză Nord. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei