"Covrigi, colinde, clopoței" și "Crăiasa Zăpezii", pentru cei mici

206

Articole de la același autor

În acest week-end, copiii pot opta pentru trei spectacole realizate special pentru ei. Astfel, sâmbătă, 9 decembrie, ora 11.00, toată lumea este așteptată, cu mic cu mare, la restaurantul "Harlequin" din Mamaia, la spectacolul "Covrigi, colinde, clopoței", un spectacol cu păpuși, obiceiuri sau colinde. Prețul unui bilet este de 25 lei de persoană, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Apoi, Trupa "Suflețel" va prezenta duminică, 10 decembrie, ora 11.00, la hotel "Iaki", un spectacol interactiv în care povestea ce va fi vizionată are rolul de a ne încălzi sufletul. "Crăiasa Zăpezii", căci despre ea este vorba, este o poveste de iarnă asemenea unui ceai cald aromat, primit după ce ai umblat mai mult timp prin viscol, susțin organizatorii.

În această piesă, un băiețel și o fetiță se jucau împreună, ei fiind foarte buni prieteni, până când, într-o zi, băiatul s-a schimbat brusc și a fost răpit de Regina Zăpezilor. Ca urmare, toată lumea se întreabă ce nevoie are o regină cu inimă de gheață de un băiețel în singurătatea ei polară? Apoi, ce nevoie are să ucidă orice sentiment uman în el și să-l transforme într-o copie, mică, ce-i drept, a ei? Se pare că fetița este singura care nu acceptă dispariția lui și chiar pleacă singură prin lume să îl caute.

Desigur, ea nu știe unde este, dar alege să meargă spre nord. Pe drum se întâlnește cu tot felul de oameni ciudați, își face alți prieteni buni, dar nici perspectiva prieteniei, nici teama de singurătate nu o opresc din căutarea ei. Ce se întâmplă mai departe, veți afla vizionând spectacolul. Tot duminică, 10 decembrie, Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" îi invită pe cei mici, la orele 10.00 și 11.30, la spectacolul "Anotimpuri cu povești", de Aneta Forna Christu. Ilustrația muzicală îi aparține lui Dicran Asarian. Iar din distribuție fac parte Claudia Zaharia, Daniela Manolache, Tiberiu Roșu, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan. Show-ul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și opt ani. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7334 secunde