Copii, "Rățușca cea urâtă" vrea să se joace cu voi

146
Copii,

Articole de la același autor

Duminică, 15 aprilie, actorii Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare" vor juca "Rățușca cea urâtă" de două ori, o dată de la ora 10.00 și apoi de la ora 11.30.

Spectacolul este o adaptare după Hans Christian Andersen, regia, scenariul și scenografia fiind realizate de regizorul Valentin Dobrescu. Muzica este coordonată de compozitorul Radu Alin Macovei Moraru. Cu această ocazie, micii spectatori vor avea ocazia să îi revadă pe îndrăgiții actori Rovena Paraschivoi, Vasile Gherghilescu, Claudia Zaharia, Andrei Stroescu, Arina Cojocaru, Ion Ciolan.

Așadar, într-un peisaj domestic, plin de candoare, pe o muzică veselă și antrenantă, alături de păsările de curte, motanul "cosmopolit" Timotei și dulăii cei fioroși, micii spectatori vor descoperi o poveste extraordinară dar, în același timp, moralizatoare, înțelegând că ar trebui să fie mai toleranți și că, uneori, aparențele pot înșela.

Rovena Paraschivoi, interpreta rățuștei, a declarat că acesta este un rol care o caracterizează, mai ales că povestea este despre un rățoi sensibil.

Totodată, trebuie menționat că personajul principal este unul introvertit, care nu se regăsește, pentru că este altfel decât ceilalți și atunci caută răspunsuri nu numai în el însuși, ci și la cei din jurul său.

"Rățușca cea urâtă" este un spectacol care se adresează copiilor de vârstă mică, dar și cei mai mari pot lua învățăminte în urma vizionării piesei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4685 secunde