"Dansăm pentru Sănătate"

Concurs național de majorete și gimnastică aerobică, la Constanța

492
Concurs național de majorete și gimnastică aerobică, la Constanța - dansampentrusanatate-1524243208.jpg

Articole de la același autor

Peste 180 de elevi constănțeni vor participa, week-end-ul acesta, la Constanța, la concursul național de majorete și gimnastică aerobică "Dansăm pentru sănătate". Ajunsă la cea de-a patra ediție, competiția este organizată de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța și se va desfășura la Academia Națională "Mircea cel Bătrân" din Constanța. Activitatea face parte din Proiectul "Invitație la sănătate", inițiat de CJRAE Constanța.

"Scopul proiectului este dezvoltarea comportamentelor prosociale și de sănătate ale elevilor, prin implicarea acestora în activități de consiliere, pentru o mai bună integrare a copiilor în grupul clasă și a prevenirii situațiilor de risc, competiții sportive și artistice", explică prof. psiholog drd. Irina Ermolaev, directorul CJRAE Constanța.

În activitățile proiectului, au fost implicați elevi din 65 unități de învățământ din 16 județe: Constanța, Tulcea, Galați, Bacău, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Bihor, Arad, Alba, Argeș, Hunedoara, Iași, Botoșani, Neamț și municipiul București. Pentru faza județeană a competiției s-au înscris 17 echipe, cuprinzând 35 elevi din clasele primare, 75 elevi de gimnaziu și 73 elevi de liceu, din următoarele unități școlare: Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza" Constanța, Școala Gimnazială nr. 28 "Dan Barbilian" Constanța, Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia, Școala Gimnazială nr. 40 "Aurel Vlaicu" Constanța, Școala Gimnazială nr. 31, Constanța, Școala Gimnazială nr. 12 "B. P. Hașdeu" Constanța, Școala Gimnazială nr. 5 "Nicolae Iorga" Constanța, Școala Gimnazială "Iuliu Valaori" Nisipari, Școala Gimnazială nr. 17 "Ion Minulescu" Constanța, Colegiul Tehnic "Pontica" Constanța, Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța, Liceul Teoretic "G. E. Palade" Constanța, Liceul Tehnologic "Ioan N. Roman" Constanța, Colegiul "Dobrogea" Castelu, Colegiul Național "Mihai Eminescu" Constanța și Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna.

Între cele două secțiuni ale concursului, vor fi prezentate 11 momente artistice, cu interpretare vocală și instrumentală, dans-tango, rumba, vals vienez, jive, gimnastică aerobică, monolog, scenete. Alături de antrenorii copiilor - profesori psihologi, profesori diriginți, profesori de educație fizică și sport se află elevii voluntari de la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 Constanța și studentii voluntari de la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității "Ovidius" din Constanța - care au antrenat elevii concurenți. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9018 secunde