Concertul trupei Phoenix a fost amânat

674
Concertul trupei Phoenix a fost amânat - spectacolanulat-1555689317.jpg

Articole de la același autor

Spectacolul "Sinteza-Rapsodia" al trupei "Phoenix" care urma să aibă loc, sâmbătă, 20 aprilie, la Casa de Cultură Constanța, s-a amânat pentru data de 22 mai. Potrivit directorului instituției, Gheorghe Ungureanu, decizia a fost luată întrucât nu au fost vândute foarte multe bilete, show-ul fiind programat cu puțin timp înainte de Paște.

Intitulat "Sinteza - Rapsodia", acesta reprezintă o sinteză între ciclul "Anotimpurilor", prezente pe albumul "Cei ce ne-au dat nume" și Rapsodia I, emblematică pentru George Enescu. Cu această ocazie, artiștii vor demonstra că muzica lui Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală și estetică, ci rămâne revelația unei realități ascunse.

Ca în orice alt proiect, starea de a fi a trupei "Phoenix" este de dăruire și luptă continuă, cu diferitele cortine ale ființei umane. Astfel, își propune răspunsul, printr-o sinteză între celebrele "Anotimpuri" și sensibilitatea clasică a marelui compozitor Enescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 13 Iulie 2018
Stire din Cultură-Educație : Trupa Phoenix cântă pe litoral
Sâmbătă, 02 Aprilie 2016
Stire din Cultură-Educație : "Declick" pe scena din Phoenix
Pagina a fost generata in 0.4426 secunde