Concert extraordinar la Constanța, în Piața Ovidiu

288
Concert extraordinar la Constanța, în Piața Ovidiu - orockconcertfacebook-1529650683.jpg

Articole recomandate

Ziua Drapelului Național va fi celebrată pe 26 iunie, în Piața Ovidiu, printr-un concert special organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Constanța, începând cu ora 19:00, intitulat "Ziua Tricolorului". 


În fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, maestrul Nicolae Voiculeț va urca pe scenă pentru a încânta publicul constănțean în cadrul unui eveniment care face parte din "Turneul România100", pe care artistul îl susține cu ocazia Celebrării Centenarului Marii Uniri. 


După ce a urcat pe cele mai cunoscute scene din întreaga lume, unde a cântat alături de artiști celebri și a făcut cunoscută România și în afara granițelor, Nicolae Voiculeț promite să își ducă mai departe rolul de ambasador.


Artistul speră ca prin demersul său și al tuturor celor care sunt implicați activ în acest gen de evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, să îi facă pe români să își regăsească valorile. 


Atât în concertul de la Constanța, cât și în celelalte concerte ce se vor desfășura în cadrul turneului național, Nicolae Voiculeț va fi acompaniat de Orchestra sa, "România" și de Fanfara Gărzii de Onoare a Jandarmeriei Române.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Mai 2018
Stire din Cultură-Educație : Louis King cântă  la Constanța
Sâmbătă, 21 Aprilie 2018
Stire din Cultură-Educație : Mike Godoroja cântă la Constanța
Pagina a fost generata in 0.9001 secunde