Școală în vremea pandemiei. „De examen mi-e teamă mai tare decât de coronavirus!”

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 03 Iunie 2020 968
Timizi, un pic dezorientați și temători… așa au pășit, ieri, în curțile școlilor primii elevi care au revenit în bănci, după aproape trei luni de cursuri suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. Au ascultat cu atenție toate indicațiile profesorilor, și-au pus echipamentul corespunzător și au intrat la ore pentru a-și continua pregătirea pentru examenele naționale.

Școlile și-au deschis, ieri, porțile pentru elevii din clasele a VIII-a și a XII-a. Copiii au fost întâmpinați de o armată de angajați care s-au asigurat că sunt respectate toate procedurile și măsurile de siguranță împotriva unei eventuale infectări cu noul coronavirus. Clasele au fost reorganizate, iar orarul a fost refăcut, astfel încât elevii să vină în grupe mici și să nu stea mai mult de două ore în unitatea de învățământ.

La Școala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța, la ora 9.40, și-au făcut apariția primii elevii, conform programării deja anunțate. Au șovăit puțin, înainte să intre. Apoi, îndrumați de omul de la pază, s-au încolonat și au pornit, în șir indian, spre intrarea în clase. Acolo i-au așteptat medicul școlar, directorul unității și cadrele didactice care i-au preluat pentru a-i duce în clase. Fiecare elev a fost instruit, i-a fost măsurată temperatura, a primit masca de protecție, a mers la baie pentru a se spăla pe mâini și abia apoi a ajuns în bancă.

În acestă situație fără precedent, cu o mobilizare pe care nu au mai văzut-o niciodată, unii dintre elevi aproape că aveau lacrimi în ochi, alții, mai curajoși, înaintau cu pași apăsați, gata să dea piept cu orice.

„Am învățat și acasă în lunile în care nu am făcut cursuri. Am lucrat, am făcut teste. Dar consider că o recapitulare cu doamna profesoară, mai ales la matematică, mi-ar prinde foarte bine înainte de examen. Eu am vrut să vin la școală. Mama nu prea voia să mă lase. Dar, până la urmă, a fost de acord. I-am promis că voi respecta toate regulile și voi sta cu mască”, ne-a mărturisit una dintre eleve.

Un coleg de-al ei, ceva mai glumeț, a recunoscut că a vrut să vină la școală ca să mai scape de cicălelile părinților.

„Am parcurs toată materia, chiar și de două ori. Am făcut toate testele de antrenament, dar sigur mi-a scăpat ceva. La școală parcă înveți mai ușor decât acasă, unde mama mă bate la cap să repet, să repet și să tot repet. Oricum mie de examen mi-e teamă mai tare decât de coronavirus!”, ne-a declarat băiatul.

„Este un exercițiu pentru ei!”

Într-un ton ceva mai serios, directorul Școlii nr. 28, prof. Doina David, a subliniat că s-au luat toate măsurile și precauțiile astfel încât atât elevii, cât și profesorii să fie în siguranță.

„Procedura elaborată de Ministerul Sănătății a fost prelucrată în consiliul profesoral și apoi de către diriginții claselor a VIII-a, către părinți și copii. Ei știu exact ceea ce trebuie să facă. Se vor întoarce la școală nu așa cum erau obișnuiți, ci în condiții speciale. Au fost informați că vor lucra pe grupuri mici, formate din maximum 10 elevi. Noi am pregătit bănci pentru toți. Pentru a asigura interacțiunea cât mai mică între ei, băncile au fost personalizate și au la dispoziție oglinda clasei astfel încât să știe unde să se așeze. I-am rugat pe copii să vină cu obiecte de scris personale, caiete și cărți, astfel încât să nu-și împrumute între ei nimic. Pauzele sunt decalate, astfel încât să nu interacționeze. La plecare, vor primi din nou măști, vor arunca măscuța pe care au primit-o la sosire și vor primi una nouă.

Eforturi conjugate, profesori, părinți, copii, vor duce către rezultate deosebite pentru acești copii care sunt într-o situație specială de a susține Evaluarea Națională. De fapt, acesta este chiar un exercițiu pentru ei”, ne-a declarat directorul Școlii nr. 28.

XXX

Toate unitățile de învățământ care s-au redeschis, ieri, sunt monitorizate în această perioadă de către echipa de inspectori a Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

„160 de unități de învățământ au fost pregătite pentru a-i primi pe cei 11.748 de elevi. Aproximativ 65 la sută din aceștia și-au anunțat intenția de a reveni la școală. Aceste cursuri față în față nu sunt obligatorii. Elevii care nu vor avea posibilitatea să participe sau nu vor dori sunt deja asigurați cu activități online sau cu resurse educaționale pentru fiecare în parte.

Suntem asigurați cu materiale dezinfectante, cu măști. Am primit 1.000 de litri de hipoclorit de sodiu din partea unui agent economic, dar și 2.000 de kituri de protecție din partea echipei Constanța - Capitala Tineretului”, a precizat și inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai.



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei