Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Cine mai salvează Edificiul Roman cu Mozaic? "Riscăm să-l pierdem sub ochii noștri!"

Ştire online publicată Sâmbătă, 23 Septembrie 2017
de Andreea PERHAIȚĂ
Click pe imagine pentru a parcurge galeria

Edificiul Roman cu Mozaic riscă să dispară și, odată cu el, o parte  din istoria noastră. Monumentul și clădirea care îl adăpostește se află într-o stare avansată de degradare, iar dacă nu se vor găsi rapid soluții financiare pentru reabilitare și restaurare, nu va mai putea fi salvat.  Direcția Județeană de Cultură spune că proiectele sunt gata și că se așteaptă banii de la Uniunea Europeană, însă lucrurile se mișcă cu încetinitorul, iar timpul curge în defavoarea istoriei. Conducerea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța se arăta încrezătoare, la începutul verii, că lucrările ar putea să înceapă în această toamnă, însă veștile de la Ministerul Culturii sunt că abia în prima jumătate a anului următor s-ar putea semna contractul de finanțare. 

„A fost depus un proiect de reabilitare a edificiului pe două axe de finanțare. Prima parte a trecut deja de avizare la Ministerul Culturii. Există șanse ca în prima jumătate a lui 2018 să fie semnat și contractul de finanțare”, a anunțat directorul Direcției de Cultură Constanța, Magdalena Tiță. 

Monument uitat de autorități 

La rândul său, arhitectul Laura Tudosie, reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Constanța, consideră că încă se mai pot face multe pentru Edificiul Roman cu Mozaic. 

„Este un obiectiv unic în țară și printre puținele de acest gen din Europa. Proiectul clădirii de protecție a fost întocmit la finele anilor ’50, pe care noi o considerăm o clădire de calitate și frumoasă. De altfel, proiectul a și fost premiat cu numeroase prilejuri. Clădirea a fost realizată în spiritul arhitectural al acelui moment și nu a beneficiat de reparații capitale de când a fost construită. Acum sunt necesare lucrări ample. Problema este cu finanțarea. Autoritățile locale nu au avut niciodată bani pentru astfel de investiții, iar Ministerul Culturii este permanent subfinanțat. Acum se încearcă obținerea de fonduri europene. În țara noastră s-au mai restaurat foarte frumos obiective cu fonduri europene, noi, din păcate, suntem în întârziere. Se fac încercări, în 2016, Consiliul Județean Constanța, din patrimoniul căruia face parte Edificiul, a realizat un proiect și suntem în stadiul de prefinanțare. În afară de acest proiect, mai sunt depuse și proiectele pentru reabilitarea clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Cavoul Hipogeu”, a explicat arhitectul Laura Tudosie. 

Aceasta lansează chiar un apel către cei care doresc să contribuie la păstrarea Edificiului și punerea lui în valoare și să facă donații. 

„Problema cea mare - fondurile. Cele publice nu sunt suficiente, cele europene se obțin foarte greu. Poate este cazul să atragem fonduri private. Poate sunt persoane, societăți, companii, care sunt dispuse să ajute din punct de vedere financiar. Chiar și după ce va fi reabilitat, Edificiul va avea nevoie de susținerea noastră, pentru întreținere și promovare”, a mai spus reprezentantul Direcției Județene de Cultură. 

„Este un bun cultural al Tomisului!“ 

Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar din Constanța, consideră că salvarea Edificiului este o prioritate pentru noi toți. 

„Dacă se distruge, nu va mai putea să fie înlocuit cu nimic. Din punct de vedere istoric, este cartea noastră, este identitatea noastră. Arheologii ne pot ajuta să refacem acele pagini de istorie care sunt acoperite de pământ. Dar când ai un monument de suprafață salvat și să-l pierdem sub ochii noștri pentru că nu reușim să ne descurcăm și să găsim bani pentru a-l salva, a-l readuce în atenția urbei și a-l pune în valoare, este foarte trist pentru comunitatea noastră. Au apărut atâtea asociații culturale care zic că se preocupă de cultura din urbea noastră. Unele fac și treabă, însă ele trebuie să facă cu adevărat ceva. Să transforme un bun cultural al Tomisului într-o reprezentare națională care să fie o emblemă pentru această cultură internațională”, a spus Costin Scurtu. 

Mirciștii s-au implicat deja! 

Startul a fost deja dat. O mână de copii inimoși de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” au tras semnalul de alarmă și, de mai bine de două luni, promovează intens Edificiul Roman cu Mozaic atât în țară, cât și în străinătate. 

„Campania s-a derulat în cadrul proiectului internațional Euroscola, un program educativ care își propune să scoată în evidență istoria și valorile europene”, ne-a explicat prof. Mihaela Deac, de la CNMB, coordonatorul echipei de elevi. 

Copiii au ales Edificiul Roman cu Mozaic tocmai pentru că are o valoare arhitecturală și arhitectonică de excepție și reprezintă și o atracție turistică a orașului nostru. Ei au realizat mai multe filmulețe de promovare, pe care le-au prezentat în țările în care au fost în cadrul proiectului. 

„Ne-am înscris în concurs, am identificat acest obiectiv deosebit de important pentru orașul nostru și primul nostru pas a fost să creăm un videoclip de promovare, care a avut un succes foarte mare, a adunat 45.000 de vizualizări pe pagina de Facebook a proiectului”, ne-a povestit Vlad Dogaru, elev în clasa a zecea la CNMB. 

Elevii au creat flyere, pliante, pe care le-au împărțit turiștilor, pe faleză, în centrul vechi al orașului și au realizat un chestionar care a scos la iveală un lucru alarmant: doar puțin peste jumătate din constănțeni au vizitat cel puțin o dată Edificiul Roman cu Mozaic. Mulți nici nu știau că acesta se află într-o stare avansată de degradare, considerând că nu este necesară o reabilitare a lui. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Edificiul Roman cu Mozaic, din vecinătatea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, se află, la ora aceasta, într-o stare foarte proastă: s-au dărâmat porțiunim din ...
În urmă cu o săptămână, prezentam povestea mircistului admis la Oxford și medaliat cu aur la Olimpiada de Informatică, George Chichirim. Astăzi, revenim cu povestea unui alt ...
Nepăsarea și dezinteresul autorităților din Constanța care nu dau doi bani pe istoria localității au fost semnalate de multe ori în cadrul unor ample articole de presă. Ultimul ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Medgidia obține noi premii internaționale. Continuând tradiția participării la concursuri extrașcolare de înaltă ...
Chiar dacă până la sfintele sărbători pascale mai este o lună, Teatrul de Stat Constanța (TSC) va prezenta, încă de astăzi, piesa lui August Strindberg, „De Paști. Săptămâna ...
Din ce în ce mai mulți tineri din Constanța iau în calcul ca, după terminarea liceului, să plece la studii în străinătate. Unii ezită de teama că a face facultatea în străinătate ...
Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” își încântă publicul, sâmbătă, de la ora 19.00, cu „Nunta lui Figaro”, o operă în patru acte, care se va ...
Marți, 26 martie, de la ora 20.00, Andrei Duban și soția sa, Grațiela, vă invită la piesa „Iubito, îți rămân dator”, o comedie amuzantă despre ...
„Rockabella“ și „Fameless“ vor concerta, astăzi, 21 martie în clubul „Doors“ din Constanța. Pentru cei care nu știu ...
„Mica sirenă” va reveni pe scena restaurantului „Harlequin” din Mamaia, sâmbătă, 23 martie, ora 11.00. Spectacolul este pus în senă de către actorii ...
Ministrul Culturii, Valer Daniel Breaz, a fost prezent, ieri, la Constanța, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Marius Horia Țuțuianu și ...
Muzeul de Artă din Constanța găzduiește astăzi, 21 marti, de la ora 17.00, vernisajul expoziției personale de pictură a artistului plastic Florin Ferendino. Precizăm că acesta ...
Autoritățile române pregătesc măsuri excepționale pentru vizita Papei Francisc în România.Planul de securitate a fost pus la punct de Comandamentul operativ, special creat pentru ...
Filmul "Moromeții 2", regizat de Stere Gulea, produs de Tudor și Oana Giurgiu, a fost marele câștigător la gala premiilor Gopo cu 11 trofee, scrie romaniatv.net"Mulțumesc foarte ...
Elevii Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” din Medgidia au avut parte de un exercițiu mai puțin obișnuit. Nu au rezolvat nici probleme de matematică, nici ...
După o muncă asiduă și multe zile și nopți de studiu, a apărut și răsplata efortului! Cu trei proiecte trimise la concursul organizat de National Space Society (un proiect la ...
Teatrul „Avangardia” va prezenta luni, 25 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, cea mai citită și vândută operă a Agathei Christie: „Și din ...
Municipiul Constanța găzduiește, în perioada 21-25 martie, cea de-a LIII-a ediție a Olimpiadei Naționale de Chimie, competiție organizată de Ministerul ...
Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează, vineri, 22 martie, de la ora 10.00, o lectură publică din „Iliada” lui Homer. Evenimentul are ...
Universitatea „Ovidius” din Constanța va găzdui, săptămâna viitoare, un alt eveniment important. Astfel, marți, 26 martie, de la ora 13.45, în sala ...
Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” va bucura publicul constănțean în weekendul ce urmează cu 2 spectacole de operă. În ziua de sâmbătă ...
Licitația pentru manuale școlare a fost lansată marți dimineață de Ministerul Educației, pe platforma electronică de achiziții publice SICAP. Ministerul ...
Un nou scandal din învățământ pare să capete contur, după ce un deputat a sesizat Inspectoratul Școlar din Bacău, după ce mai mulți elevi au acuzat faptul că au primit subiecte de ...
Social Eveniment Sport
Cultură-Educație Politică Economie
Actual Fun Arhiva