Cel mai tare seminar de la Universitatea "Ovidius"
590
Universitatea "Ovidius" din Constanța a găzduit, zilele trecute, seminarul cu tema "Tehnologii pentru Procesarea Biomasei și a Biogazului pentru Dezvoltare Durabilă". În cursul dezbaterilor, au fost evocate o serie de probleme concrete cu care se confruntă fermierii și consiliile locale în dezvoltarea unor proiecte de valorificare energetică a biomasei și au fost identificate o serie de teme de interes pentru comunitatea de afaceri și comunitatea academică.
Paraschiva Demirel Bobe a prezentat interesul Direcției pentru Agricultură și oportunitățile existente în județul Constanța pentru dezvoltarea unor proiecte în domeniu, subliniind sprijinul pe care Direcția pentru Agricultură îl asigură pentru fermieri și in-vestitorii interesați de proiecte pe această temă.
Nu au lipsit din program vizitele în teren și discuțiile pe marginea unor proiecte.
Ca rezultate concrete ale acestei activități, au fost inițiate pregătirile în vederea fundamentării a două teme de cercetare, respectiv cercetări asupra tehnologiilor de pregătire a culturilor agricole pentru producție de biomasă în scop energetic și cercetări cu privire la dezvoltarea unui concept de instalație pentru procesarea algelor colectate de pe plajă în sezonul estival.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 27 Octombrie 2011
Sâmbătă, 15 Octombrie 2011
Marţi, 04 Octombrie 2011
Joi, 27 Octombrie 2011