Cea de-a doua etapă a admiterii la liceu, programată la finele lunii iulie

de Andreea PERHAIȚĂ Luni, 13 Iulie 2020 111
231 de elevi care au participat la repartizarea computerizată pentru locurile la liceele din județul Constanța au rămas nerepartizați. Aceștia nu au completat suficiente opțiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învățământ liceal. Ei vor intra însă în cea de-a doua etapă de admitere.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, începând de astăzi și până pe 20 iulie, candidații care au fost repartizați în prima etapă vor depune sau transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. Iar în zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia județeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Ulterior, între 24 iulie și 3 august, se desfășoară a doua etapă a admiterii. Aici vor fi repartizați cei 231 de candidați nerepartizați, alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizați computerizat în prima etapă, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și alături de candidații care nu au participat și de absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Națională.

„Repartizarea se va face conform unei proceduri stabilite de către comisia județeană de admitere, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și comunicată unităților de învățământ până la data de 24 iulie 2020”, precizează purtătorul de cuvânt al ISJ Constanța, prof. Marinela Mrejeru. 



Taguri

Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei