Ce MARI SECRETE ascunde "GRUPUL CELOR 4"
Doina Păuleanu, istoricul de artă care ne-a oferit atâtea istorisiri frumoase în cărțile sale, ne aduce la vedere și citire un alt capitol din istoria artei.
"Grupul celor 4" este descris și ilustrat în cea de-a 14-a carte a Doinei Păuleanu, publicată de Editura Monitorul Oficial, care va fi lansată pe 28 noiembrie. "G4", cum îi place expertului de artă să-i spună, este grupul format de trei celebri pictori români: Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Francisc Șirato și la fel de celebrul sculptor Oscar Han, în anul 1925.
"Deși sunt artiști foarte mari și pot fi prezentați singuri, mi s-a părut foarte important din punct de vedere al istoriei artei, din punct de vedere al concepției comune despre artă, dar și din punctul de vedere al prieteniei care i-a legat pe acești patru oameni care se sprijineau unul pe altul, se promovau unul pe altul și nu erau invidioși unul pe altul, să fie prezentați împreună", ne-a explicat cea care le-a adunat monografiile și operele (din muzeul constănțean) într-un volum.
Chiar dacă a scris cartea în doi ani (284 de pagini de text), Doina Păuleanu era preocupată de mult de "Grupul celor 4". În Muzeul de Artă - care cu mândrie deține o bună parte din operele acestora, Doina Păuleanu a organizat expoziții încercând să recreeze atmosfera din perioada interbelică în care artiștii își intercalau lucrările pe aceeași simeză. O astfel de expoziție se va întâmpla și cu ocazia lansării cărții Doinei Păuleanu. Efectul va fi unul spectaculos.
În plus, la lansare vor fi prezenți Tudor Octavian, Anca Ivașcu și Tudor Opriș.
Până în iarna lui 1925, au făcut parte din alt grup, ne-a povestit Doina Păuleanu. Se numea "Arta Română" și fusese înființat la Iași, în 1918, din artiștii ce fuseseră mobilizați de Marele Cartier General, ca pictori / sculptori de război. Ei expuneau în tablouri alăturate și și-au dat seama că se potrivesc, că sunt compatibili, că au afinități artistice, că se pun în valoare unul pe altul. S-au desprins din "Arta Română" și au înființat "Grupul celor 4".
"Ne-am legat mult dintr-un sentiment de demnitate. Destinul a vrut însă ca și conceptele noastre despre artă să coincidă", concluziona Tonitza, în noiembrie 1933, într-un moment trist - când unul dintre cei patru dispărea.
Cât a funcționat grupul, artiștii au expus separat doar în cadrul Salonului Oficial. Singur, Tonitza, care era deja considerat cel mai de seamă pictor român în viață, a avut expoziții individuale în țară și în străinătate - Barcelona, Amsterdam, Bruxelles. În rest, au fost doar expozițiile grupului - expoziții anuale.
Din păcate, în 1933, Ștefan Dimitrescu moare, iar grupul își pierde rațiunea numelui. "Anul următor, în 1934, în expoziția anuală a celor patru sunt expuse autoportretul, precum și ultimele lucrări ale lui Dimitrescu. Cei trei rămași au continuat însă să expună doar împreună. În 1936, se desprinde de grup Oscar Han. Fără supărare, era angrenat în niște comenzi. Sculpturi mari, de for. În 1938, este ultima lor expoziție comună, deoarece, în 1939 Nicolae Tonitza se îmbolnăvește foarte grav, iar în 1940 se stinge", ne-a mai povestit istoricul de artă.
În stilu-i caracteristic, Doina Păuleanu a strecurat în monografia sa tot felul de întâmplări, comentarii și epistole din viața celor patru, dând și mai multă culoare albumului de artă. De exemplu, printre altele, ne-a povestit despre Tonitza, "care iubea Mangalia, unde era tratat ca un pașă, dar ura Balcicul". Îl găsește, într-un târziu, pornit în Balcic pe urmele prietenului dispărut (Ștefan Dimitrescu) de care-i era dor și se îndrăgostește la rându-i de Balcic. Până atunci însă… părerea sa nu era favorabilă "târgului", după cum reiese atât de clar din textul său (transpus în carte de Doina Păuleanu).
"Ce mai poate aduce nou târgul acesta, cercetat de atâta amar pe toate ulițele, maidanele, bordeele, cișmelele, cafenelele, hanurile, gropile, râpile și stâncile sale, de o armată întreagă de meșteri ai penelului, dintre care unii cu faimă zdrobitoare?... Aceleași dealuri de cretă albă profilându-se pe ceruri invariabil sinilii. Aceleași case etajate pe povârnișuri întortocheate. Aceiași oțetari sfrijiți de arșița soarelui nemilos. Aceleași fântâni de piatră, cu șipot puțin și mucegaiuri îmbelșugate. Aceleași siluete prizărite de cadâne, ascunse sub vestmântul lor, de doliu veșnic. Aceleași matahale cu fesuri uzate, bernevici zoioși, fețe tuciurii și umblet de înmormântare. Aceiași catâri betegi, purtând samarul burdufelor cu apă și păscând sărăcia spinilor dintre pietrele dogorâte ale drumului. Aceeași atmosferă incandescentă. Aceeași apăsare de oraș sărac, unde minaretele se înalță ca ascuțite țipete de foame cătră cerul fără nouri și fără nădejdi de curcubee...".
Articole pe aceeași temă
Vineri, 09 Noiembrie 2012
Joi, 01 Noiembrie 2012
Miercuri, 17 Octombrie 2012
Marţi, 02 Octombrie 2012
Marţi, 28 August 2012
Luni, 12 Noiembrie 2012