Caravana SNSPA la Liceul "Callatis" Mangalia. Lecții de business și PR pentru viitori practicieni de succes

160

Articole de la același autor

Elevii Liceului Teoretic "Callatis" Mangalia au participat, la începutul acestei săptămâni, la proiectul "Caravana SNSPA: Lecții de business și PR pentru viitori practicieni de succes", inițiat de Facultatea de Comunicare și Relații Publice și Facultatea de Management din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) .

Peste 200 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a au avut ocazia de a asculta și de a dialoga cu PhD Senior lecturer, Coordinator MA in Entrepreneurship and Strategic Management, Costin Dămășaru, despre cum pot face carieră în aceste domenii.

La nivel național, proiectul se desfășoară în perioada octombrie - noiembrie 2017 și se adresează elevilor de liceu din clasele a XI-a și a XII-a, având ca scop înțelegerea de către aceștia a oportunităților de carieră pe zona de comunicare și relații publice și administrarea afacerilor. Evenimentele se desfășoară sub forma unui mix de prelegeri susținute de cadrele didactice ale Facultății de Comunicare și Relații Publice și profesorii Facultății de Management. Tematica prelegerilor se încadrează în sfera relațiilor publice, business management și a domeniilor conexe, fiind conturată de așa natură încât să răspundă cerințelor și nevoilor de dezvoltare personală și profesională: comunicare corporate, branding și advertising, marketing digital, consultanță în afaceri, antreprenoriat și modele de afaceri. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4197 secunde