Biserica îl cinstește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
Articole de la același autor
Minunile de la Gura Dobrogei și povestea Sfântului Efrem
20 Iunie 2020
Alegeri la Universitatea "Ovidius". Iată cine este noul rector. Informații de ULTIMĂ ORĂ
25 Iunie 2020
Conf. univ. dr. Dan Iliescu: "Îmi doresc ca Universitatea «Ovidius» să devină o instituție academică emblematică"
22 Iunie 2020
Spectacole în aer liber pentru constănțeni
05 Iunie 2020
Joi, 2 iulie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, împreună cu Sfântul Ierarh Ioan Maximovici. Cel din urmă este ocrotitorul paraclisului mănăstirii Văcăreștii Noi, aflată în apropierea localității Lumina. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, îi va avea oaspeți pe PS Ignatie, Episcopul Hușilor și PS Paisie, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care vor participa la hramul mănăstirii, după următorul program: - miercuri, 1 iulie, la ora 19.00, vor oficia slujba Privegherii; - joi, 2 iulie, la ora 8.45, Sfânta Liturghie arhierească.
Credincioșii vor putea cinsti un fragment din moaștele Sfântului Ioan Maximovici, aflat la închinare permanentă la acest așezământ monahal.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Miercuri, 01 Iulie 2020
Marţi, 30 Iunie 2020
Marţi, 30 Iunie 2020