Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Cultură-Educație

Bani mai puțini la Educație

Ştire online publicată Miercuri, 14 August 2019
de Andreea PERHAIȚĂ

Mai mult de un miliard de lei au fost retrași din bugetul Ministerului Educației, la rectificarea adoptată în ședința de Guvern de luni, 12 august. Banii nu au fost folosiți pentru diferite proiecte și, în consecință, au fost tăiați.

„Educația va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42,4% față de anul 2018, iar dacă întârzierile din primul semestru vor fi recuperate vom reveni cu sume suplimentare la a doua rectificare. Reducerea cu aproximativ un miliard de lei la bugetul Ministerului Educației se referă în principal la programul Merg la școală, care, din păcate, nu a fost pregătit pentru a putea fi finanțat și implementat până la sfârșitul acestui an. De asemenea, sunt analizate cheltuielile de personal care au fost supraestimate inițial. Fondurile prevăzute după rectificare asigură plata salariilor până la sfârșitul anului, a titlurilor executorii și aplicarea legii numărul 85/2016”, a precizat premierul Viorica Dăncilă.

Programul „Merg la școală“ prevedea, printre altele, acordarea de vouchere de 250 de lei pentru fiecare elev, pentru rechizite.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Alocații de stat pentru copii vor fi majorate. Ca urmare a deciziei Parlamentului, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu suma de 2,13 ...
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, ieri, că va retrimite Parlamentului spre reexaminare Lgea bugetului de stat pe anul 2019.„Voi retrimite Parlamentului pentru corectură ...
Cu mare întârziere, Ministerul de Finanțe a publicat execuția bugetului general consolidat pe primele două luni ale anului 2019. Rezultatele sunt îngrijorătoare. La ...
Alte ştiri din sectiunea Cultură-Educație
Scandalul de la Caracal ajunge la un alt nivel. La circa trei săptămâni de când subiectul a explodat în presă, moartea Alexandrei Măceșanu și a Luzei Melencu, pe care ...
După un post de două săptămâni, credincioșii merg de Sfânta Maria Mare, în ziua de 15 august, la biserică, pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși. Însă, cu o seară înainte ...
Biserica Ortodoxă Română cinstește, vineri, 16 august, pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu, Matei) ...
Ziua de 15 august este de mare sărbătoare pentru români. Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare ce are o importanță aparte pentru locuitorii ...
Asociația Autism „Cezar Nicolae”, sau Casa S.U.I.T.A desfășoară în data de 17 august, începând cu ora 16.00 Festivalul S.U.I.T.A, aflat la a IV-a ...
Zeci de mii de credincioși s-au adunat la Mănăstirea Nicula, acolo unde se sărbătorește hramul Adormirii Maicii Domnului.Pe o căldură istovitoare, pelerinii au mers kilometri ...
Până pe 25 august, stagiunea estivală „Seri de teatru la Pontul Euxin“, un proiect inițiat de Ghiuvelichian Clara PFA și finanțat de Primăria ...
„Mamma Mia!“ - unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din lume va ajunge în aceasta toamnă și la Constanța, la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 26 ...
Nouă din cei 11 candidați la interviul pentru detașarea în interesul învățământului, în județul Constanța, au fost declarați admiși în urma interviului susținut recent. Doi ...
Baza nautică a Universității Maritime Constanța (UMC) va fi reabilitată cu bani europeni. În plus, vor fi cumpărate mai multe echipamente moderne necesare pregătirii viitorilor ...
Joi, 15 august și vineri, 16 august, de la ora 21.00, sunteți invitați, în parcul Tăbăcăriei, cu mic, cu mare, la piesa de teatru „Gâlcevile din Chioggia”, o comedie a ...
Peste doar câteva zile, iubitorii de jazz și blues pot lua parte la un eveniment de gală, prima ediție „Jazz & Blues Night Remember Costinești”. Acesta este un ...
Elevul constănțean Robert Pășcălău aduce aurul la Constanța, de la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică. De asemenea, elevul Constantin Daniel Nicolae, de la ...
„12 reguli de viață- Un antidot la haosul din jurul nostru”, de Jordan B. Peterson este una dintre cele mai căutate cărți, la ora actuală, în librăriile constănțene ...
Cu prilejul praznicului Adormirii Maicii Domnului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa, miercuri, 14 august, de la ora 9.00, la ceremonial religios de pomenire a ...
Muzeul de Artă Populară Constanța organizează, în perioada 15-17 august, pe platoul din fața instituției de cultură, evenimentul „Prelucrarea artistică a ...
Toate universitățile au tras linie, la acest moment, după prima sesiune de admitere la facultate. Peste tot, însă, au rămas locuri neocupate. La Academia Navală „Mircea cel ...
Chiar dacă este vacanță, elevii Școlii Gimnaziale nr. 39 „Nicolae Tonitza” s-au dus cu drag în clase, zilele acestea. Ei au participat la diferite activități ...
„Recalibrarea Ființei“ este cea mai simplă metodă de dezvoltare personală și spirituală, care acționează și ca terapie de vindecare, indiferent de ...
Musulmanii constănțeni, alături de către cei din întreaga țară sărbătoresc, zilele acestea, Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului- Eid al Adha), unul dintre cele mai importante ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva